Prințesa Caroline și-a scos din nou mezina în lume, pe timida Prințesă Alexandra

Weekendul trecut, pe lângă apariția cuplului princiar la Zilele Zâmbetului, monegascii s-au bucurat s-o vadă și pe sora lui Albert de Monaco ieșind la un alt eveniment de tradiție organizat în Principat, însoțită fiind de fiica sa cea mică.

Printesa Caroline si mezina sa, Printesa Alexandra de Hanovra   profimedia 0812020666 jpg

A devenit o adevărată tradiție ca Prințesa Caroline de Hanovra să asiste în fiecare toamnă la concursul aranjamentelor florale din Principatul Monaco. Așa că și acum, pe 7 octombrie, sora Prințului Albert al II-lea a admirat din nou creațiile floriștilor veniți să se întreacă în măiestrie la Concursul Internațional al Buchetelor de Flori. De altfel, Prințesa Caroline este și președinta Garden Club de Monaco, care organizează această competiție anuală, deschisă atât profesioniștilor, cât și amatorilor și ajunsă acum la cea de-a 54-a ediție.

Anul acesta, Prințesa de Hanovra a descoperit buchetele inspirate de lumea circului în compania mezinei sale, Prințesa Alexandra de Hanovra. Timidă și încă neobișnuită să se prezinte în public la evenimentele oficiale, aceasta și-a urmat mama, zâmbind cu sfială. 

Cele două s-au plimbat printre creațiile florale și au descoperit lucrările câștigătoare, a căror listă este publicată pe site-ul guvernului monegasc. De asemenea, sora și nepoata Prințului Albert al II-lea au putut discuta cu membrii celor două jurii: unul oficial, alcătuit din profesori, autori internaționali și specialiști în artă florală, care acordă insignele de aur, argint și bronz, precum și Marele Premiu și Premiul Prințesa Grace de Monaco; și juriul special, alcătuit din personalități din lumea literară și artistică, care acordă, de asemenea, o serie de premii, printre care Premiul pentru originalitate, Premiul pentru farmec, Premiul pentru armonia culorilor și Premiul pentru umor.

Prințesa Alexandra are 24 de ani și este cea mai mică dintre cei patru copii ai surorii lui Albert de Monaco. Și, dacă mama sa este pe locul 3 în ordinea succesiunii la tronul monegasc, ea este pe locul 13 în ierarhia princiară. 

Ce are, însă, special această tânără este talentul la patinaj artistic, Prințesa Alexandra urmând acest sport de la vârsta de 10 ani și, în buna tradiție sportivă a familiei Grimaldi, reprezentând Principatul Monaco la câteva concursuri internaționale în Franța și Austria.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg