Prințesa Charlene de Monaco, mai suplă și mai zâmbitoare la un eveniment relaxat de weekend

16 iunie, 2025

Soția Prințului de Monaco și cei doi copii ai lor au făcut din nou deliciul publicului cu apariția lor de sâmbătă.

Prințul Albert de Monaco cu Prințesa Charlene, Prințesa Gabriella și Prințul Jacques la Întâlnirea Siturilor Istorice Grimaldi 2025   Palatul Princiar (1) jpg

Weekendurile pe Coasta de Azur sunt un vis de vacanţă pentru oricine, dar pentru Familia Princiară de Monaco sunt, uneori, la fel de pline de evenimente. Însă chiar dacă n-au avut sâmbăta liberă, Prinţesa Charlene şi Prinţul Albert au transmis doar bunăvoinţă şi veselie la Cremonia de deschidere a celei de-a 6-a ediţii a Întâlnirii Siturilor Istorice Grimaldi din Monaco.

Înființată în urmă cu zece ani, rețeaua de cinci include astăzi peste 80 de comunități teritoriale din asociația franceză și treizeci în asociația italiană. Ediţia de anul acesta a sărbătorit includerea şi a trei zone istorice din Haute-Loire (Polignac, Lavo ûte-sur-Loire, Saint-Pal-de-Chalencon), două comune din Apenini (Bardi şi Pompiano), şi o altă localitate din Alpii Maritimi. Evenimentul a prilejuit şi organizarea unui mic târg cu delicatese locale din Siturile Istorice Grimaldi, pe care Familia Princiară a dorit să le testeze.

Cu o siluetă nouă, de care se vede că e mândră, Prinţesa Charlene de Monaco a apărut într-o rochie maxi cu imprimeu, într-o frumoasă nuanţă de cognac, o creaţie a casei de modă Diane von Furstenberg, cu decolteu rotund și marcată în talie. Frumoasa blondă în vârstă de 47 de ani şi-a accesorizat ţinuta cu încălţăminte joasă şi a avut o coafură lejeră, cu părul prins la spate şi două şuviţe lăsae libere să-i încadreze chipul.

Alături de ea şi de soţul ei, Prințul Albert - singurul îmbrăcat oficial, în costum albastru cu cămaşă albă - şi-au făcut apariţia şi gemenii lor în vârstă de 10 ani, Prințesa Gabriella și Prințul Jacques, îmbrăcaţi şi ei lejer, în ţinute estivale.

Micuţa Gabriella, ale trăsături devin tot mai pronunţat asemănătoare cu cele ale mamei sale, a purtat o rochie albă cu bretele, imprimată cu palmieri, de la brandul francez Chloe, şi sadale crem Dior, în timp ce moştenitorul Principatului, Jacques, a vrut să se asorteze cu tatăl său cu acei jeanşi albaştri şi bluza polo albă.

FOTO: Palatul Princiar



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry și Meghan Markle cu Regina Elisabeta  foto   Getty jpg
Alexandre Grimaldi vs Prințesa Charlene   Instagram, Profimedia jpg
Charles și Camilla, ziua a doua în Samoa, Profimedia (4) jpg
nunta lui Edoardo Mapelli Mozzi cu Prințesa Beatrice   Instagram jpg
Meghan Markle, Kate Middleton  sursa foto   Profimedia, GettyImages jpg
Lalla Salma și Regele Mohammed al VI lea al Marocului   GettyImages 1124543 jpg
Regele Felipe Regina Letizia Leonor și Sofia GettyImages 2161380312 jpg
Prințul George jpg
Regina Letizia foto profimedia (32) jpg
Ducesa Sophie  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (9) jpg
Infanta Sofia alături de Letizia și Felipe profimedia 1022127427 jpg
Regina Camilla  foto   Profimedia jpg
Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Imparateasa Michiko si Imparatul Akihito   profimedia 0731535966 jpg
Kate Middleton foto profimedia (49) jpg
Regina Letizia foto profimedia (27) jpg
Sverre Magnus și iubita lui, Amalie   Instagram jpeg