Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco: toate dovezile că mariajul lor este unul de fațadă
Au trecut aproape 12 ani de când și-au jurat dragoste pe viață în fața altarului și cei doi soți regali sunt la fel de stângaci și de stingheri unul cu altul ca-n prima zi.
„Când eram mică, nu suportam petrecerile cu prințese, nimeni nu mă putea convinge să port rochițe și idolul meu era Zorro, deci n-am visat niciodată să devin prințesă!”, a recunoscut Charlene (45) cu jumătate de gură. Cu toate astea, joacă încă rolul regal, în ciuda tuturor zbaterilor sufletești pe care le vedem cu ochiul liber că le are. Fosta înotătoare olimpică a trecut de la „Runaway bride” la „Desperate housewife” cu viteza cu care și-a învins adversarii în competițiile de natație din trecut, a încercat de trei ori să renunțe la nunta iminentă cu Prințul Albert de Monaco (64), dar a fost convinsă de contrariu. A rămas în relație cu cel care a devenit tatăl gemenilor ei, iar acest lucru a adus-o în pragul morții. Era să-și piardă viața în lunile în care a lipsit de la brațul și din palatului soțului ei. A revenit apoi în prim plan fără să-și revină, însă, complet. Semnele că ceva e încă putred în Principatul Monaco și-n viața Prințesei Charlene n-au dispărut niciodată.
Ce se întâmplă cu Charlene în prezența soțului ei? În urmă cu două zile, când l-a însoțit pe Albert la o liturghie oficiată în memoria tatălui acestuia, Prințul Rainier al III-lea, prințesa a părut timidă, ca-n multe dintre aparițiile ei publice, n-a interacționat deloc cu partenerul ei, iar zâmbetul lui, de fapt grimasa, era rigidă și forțată.
Ultima dată când am mai văzut-o pe Charlene zâmbind
Situațiile stinghere sunt la ordinea zile în acest mariaj care pare tot mai mult doar de ochii lumii. Cei doi s-au întâlnit la scurt timp după Jocurile Olimpice din 2000, când Charlene avea numai 22 de ani și destul de multe în comun cu fostul iubit al unor frumuseți precum Claudia Schiffer și Kylie Minogue – amândoi adorau sportul, ea, prin natura meseriei, el, ca hobby, concurând în echipa de bob la una dintre edițiile Olimpiadei de iarnă. Amorezii s-au afișat în public pentru prima dată în 2006, ea a renunțat la înot în 2007 și pe 23 iunie 2010 s-au logodit. A fost cam ultima dată când am mai văzut-o pe fosta sportivă zâmbind din toată inima.
Înaintea nunții, Charlene a încercat de trei ori să fugă de el, dar a fost de fiecare dată întoarsă din drum. În ziua cea mare, mireasa a plâns necontrolat, după care s-a așternut această împietrire emoțională a ei, această mâhnire profundă, care domnește și-n ziua de azi. După aproape 12 ani de căsnicie, acești soți se simt cât se poate de inconfortabil atunci când sunt împreună în public. Devine chiar dureros să-i privești. Tot acest tumult conjugal pe care-l traversează Prințesa și Prințul de Monaco a născut unele dintre cele mai uluitoare teorii ale conspirației. Dacă sunt atât de nefericiți precum par, de ce nu se despart? Dacă-și doresc amândoi să-și joace împreună rolul de părinți pentru gemenii lor, Gabriela și Jacques (8), au făcut oare tot ce le stă în putință pentru a rezolva problemele lor de cuplu? Sau poate nu de cuplu ține toată această nefericire a ei...
Se încearcă tot ce-i omenește posibil pentru a-i ține pe cei doi împreună sau, mai bine spus, pentru a o salva pe Charlene din abisul în care pare tot afundată. Ca să se ofere o șansă reală redresării prințesei, după aproape doi ani în care ea a lipsit de pe scena regală, s-a scos ultimul as din mânecă. Părinții prințesei, Lynette (63) și Mike Wittstock (76), s-au mutat permanent, în ianuarie 2023, lângă Monaco. Au călătorit aproape 13.000 km pentru a fi mai aproape de fiica lor. „Chestia asta a făcut toată diferența!”, a ținut să ne informeze o sursă de la palat. „Soții Wittstock locuiesc la câteva minute de Charlene și se văd tot timpul. Ei o fac să se simtă în siguranță, exact ca atunci ea când trăia în Africa de Sud și n-avea nicio grijă pe lume”, continuă propaganda din Monte Carlo.
Totuși, nu e ca și cum fosta domnișoară Wittstock ar fi fost complet ruptă de familia ei până acum, pentru că fratele Gareth (42) s-a mutat în Monaco în urmă cu un deceniu, tocmai pentru „a se asigura că sora lui are parte de toată grija pe care o merită”. Iar cel de-al doilea frate al ei, Sean (40), „stă pe telefon toată ziua cu ea, în fiecare zi, din Africa de Sud”.
12 milioane de dolari pe an pentru ca ea să-și facă datoria
Greu de spus ce-i rezervă Prințesei de Monaco viitorul, având în vedere trecutul ei nu prea îndepărtat atât de dureros și de misterios. În pauza ei regală, au circulat tot felul de zvonuri cu privire la ea – ba că stă căsătorită doar pentru bani, ba că e prea bolnavă ca să plece. Cel mai probabil e că, înainte de nunta lor de 70 de milioane de euro, considerată „cea mai tare petrecere din ultimii 55 de ani din Monaco”, s-a încheiat între cei doi logodnici un contract prenupțial avantajos pentru ambele părți implicate. După o carieră sportivă fructuoasă, prințesa are o avere de 150 de milioane de dolari, în care includem și „taxa de principat”, adică acel bonus primit de mireasa regală, dar și push present-ul binemeritat după aducerea pe lume a gemenilor. Însă agoniseala ei de-o viață nici măcar nu se compară cu miliardul de dolari pe care-l are Albert, unul dintre cei mai bogați cetățeni dintr-una dintre cele mai bogate țări din lume. Așadar ar fi mai mult decât binevenite cele 12 milioane de dolari pe an, adică 1 milion pe lună, pe care le-ar fi trecut Prințul de Monaco în contractul dintre soți, ca s-o convingă pe ea să rămână lângă el, nu credeți? Tot ce e posibil!
Această explicație, ce ține de latura financiară a relației lor, a fost demult dezavuată de „sursele de încredere” de la palat. „Bineînțeles că are un contract prenupțial generos, dar el n-o plătește pe ea ca să rămână cu el!”, a ținut să clarifice lucrurile un apropiat de-ai cuplului regal. „După ce-a lipsit atât de mult timp din cauza bolii ei, Charlene se bucură că s-a întors la Albert și la copii”, a conchis acesta. Chiar așa, boala a ținut-o oare departe de Monaco? „Era copleșită și nu-și putea asuma îndatoririle oficiale, nu-și putea gestiona propria viață”, a spus chiar Prințul de Monaco, într-un interviu acordat revistei People. Neobișnuit de sincer, acesta ne-a oferit atunci un indiciu care poate eluda motivul absenței soției sale din principat și al suferinței ei constante. „Împinsă spre droguri și excese! Asta înseamnă să devii soție Stepford!”, scria cineva pe Twitter, făcând referire la filmul Neveste perfecte din 2004, și Prințul Albert pare să confirme această ipoteză. OK, e o exagerare, el n-a rostit niciodată cuvântul „drog” sau „dependență”, dar a vorbit presei despre o intervenție a familiei, fix ca în cazul victimelor substanțelor interzise. „Am pus-o lângă frații ei și lângă cumnată. Ea deja se decisese, știa că cel mai bine pentru ea era să plece undeva unde i se acordă cel mai bun tratament medical. (...) I-am spus că o iubim, că o sprijinim și că cea mai importantă e sănătatea ei. (...) A fost foarte calmă și înțelegătoare. Își dăduse deja seama că avea nevoie de ajutor”, a dezvăluit Albert.
Și a primit ajutorul la Clinic les Alpes, de lângă Montreux, Elveția, care este una dintre cele mai bune clinici de psihiatrie și de reabilitare din lume. Prințesa de Monaco a petrecut patru luni în centrul de lux destinat dependenților de droguri, care costă nu mai puțin de 172.000 de euro pe lună. O nimica toată pentru prințul miliardar care ține la imagine mai mult decât la orice! „Probabil că o să repet la nesfârșit, dar toată treaba asta n-are legătură cu relația noastră. Vreau să clarific bine de tot acest lucru. Acestea nu sunt problemele dintr-o relație, dintre doi soți. Sunt de altă natură”, a pus el. De natură narcotică sau psihiatrică?
Charlene a ratat, în cei aproape doi ani petrecuți în Africa de Sud și apoi în Elveția, a zecea aniversare a căsniciei sale și prima zi de școală a copiilor ei. N-a fost prezentă nici la ziua de naștere a gemenilor sau la Ziua Independenței din Monaco, lucru care n-a trecut neobservat. Albert ne-a asigurat atunci că recuperarea ei îndelungată n-avea nimic de-a face cu „cancerul, covidul sau operațiile estetice”. De acord! Mai rămâne dependența, care ar explica și acea pierdere în greutate îngrijorătoare, infidelitatea lui, de care știm cu toții că prințul e capabil, sau, pur și simplu, viața regală cu tot ce presupune ea (întrebați-o pe Meghan Markle!) – anturaj, reguli, multă prefăcătorie.
Relația lor e departe de-a fi ideală, de fapt, e inacceptabilă pentru cei mai mulți dintre noi, care-i privim siderați că mai sunt încă împreună și că nu recunosc odată că mariajul lor e, de fapt, doar de formă.
Foto: Getty Images, Profimedia