„Prințesa chilipirurilor”, elegantă într-o ținută de 200 lei! Copiază stilul Kate Middleton la preț accesibil!

Actualizat:

Cine nu-și dorește să arate întocmai ca prințesa, să se îmbrace ca ea fără să cheltuie o avere pe ținutele preferate ale lui Kate Middleton?! Ei bine, acum e posibil!

image

Prima apariție a Prințesei de Wales din 2025 a fost primită cu mare încântare de fanii regali, care s-au bucurat de vestea bună pe care ne-a dat-o viitoarea regină – că boala cu care s-a luptat anul trecut, cancerul, este în remisie. Și, evident, ca de fiecare dată, admiratorii lui Kate i-au lăudat gustul vestimentar. Mare surpriză au avut când au descoperit că ținuta ei costă puțin peste 200 de lei!

Întoarsă la spitalul în care și-a tratat cancerul, Kate Middleton a fost primită cu brațele deschise atât de staff, cât și de pacienții internați în The Royal Marsden Hospital din Londra. Prințesa a fost extrem de elegantă în outfitul burgundy pe care l-a avut și care nu costă o avere.

Potrivită sezonului rece, ținuta ei a captat toate privirile. Compusă dintr-un pulover pe gât, care-i accentuează silueta de vis, și o fustă midi, asimetrică, alegerea vestimentară a prințesei a dispărut de pe rafturile magazinelor la scurt timp după apariția publică a viitoarei regine britanice.

După ce ținuta ei a devenit sold out, există, din fericire, alternative asemănătoare, pentru numai 40 de lire sterline. The Daily Record a găsit o helancă identică la New Look, în aceeași nuanță ademenitoare, la numai 20 de lire sterline. Puteți găsi pe site-ul brandului bluza respectivă, la o reducere apreciabilă.

În ceea ce privește fusta vișinie, ea poate fi găsită la Cider, la numai 20,90 de lire sterline. Potrivită atât pentru zi, cât și seara, fusta poate fi asortată cu o cămașă albă, înfoiată, în cursul zilei, sau cu un top strălucitor, strâns pe trup, care s-o scoată în evidență. În magazinul online Cider, există toate măsurile posibile.

Mai multe pentru tine...

În concluzie, poți obține look-ul de iarnă al prințesei cu numai 236 lei! Ce-i drept, Kate a fost întotdeauna o emblemă fashion pentru admiratorii ei, apelând tot timpul la ținute care să respecte deplin regulile de la palat, dar care să-i evidențieze personalitatea, bunul gust, eleganța simplă și deloc ostentativă.

foto - GettyImages, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
Moza bint Nasser   Instagram jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Caligula  profimedia 0785688702 jpg