Prințesa Delphine, ghimpele din coasta regalilor belgieni: „Nu mă urăsc, dar cred că e dificil pentru ei”

Actualizat:

Fiica din flori a Regelui emerit Albert al II-lea e una dintre rarele cazuri de personaje născute în afara mariajului care au fost reabilitate. Însă tranziția către viața regală nu e tocmai ușoară.

Prințesa Delphine a Belgiei cu soțul ei, James O'Hare   profimedia 1024638378 jpg

Istoria monarhiei belgiene a început un nou capitol în ianuarie 2020, când una dintre cele mai mediatice bătălii juridice s-a încheiat prin recunoașterea de către Regele Albert al II-lea a lui Delphine Boël, o artistă născută în timpul unei relații extraconjugale cu Baroneasa Sybille de Selys Longchamps, drept fiica sa biologică. De atunci, noua prințesă s-a integrat treptat în Casa de Saxa-Cobourg și Gotha, atât din punct de vedere instituțional, cât și personal.

Pe lângă participarea la o serie de evenimente publice importante, cum ar fi Ziua Națională și serviciul memorial anual, ea a început să-i cunoască treptat și pe membrii familiei sale: tatăl său, frații și surorile sale, nepoții și nepoatele sale.... Odată cu trecerea timpului, legăturile au devenit mai strânse, iar cinci ani mai târziu a împărtășit care este stadiul relației sale cu ei.

Prințesa Delphine și-a exprimat nemulțumirea față de articolele de presă care sugerează o relație proastă a sa cu Familia Regală. Ea spune că astfel de știri o pot afecta la nivel personal. „Este descurajant să vezi cum unele instituții media răstălmăcesc conținutul și se copiază între ele fără să pună întrebări. Acest tip de manipulare intenționată și cinică poate genera titluri, clicuri și profituri pentru anumiți jurnaliști, dar poate, de asemenea, submina încrederea și provoca daune reale tuturor celor implicați", a declarat ea în timpul apariției sale la „It's Reigning Men”, un podcast regal găzduit de Daniel Rosney. „Permiteți-mi să fiu clară: am o relație caldă, respectuoasă și constructivă cu Regele Philippe, Prințesa Astrid și Prințul Laurent și sunt sincer recunoscătoare pentru eforturile lor de a normaliza o situație pe care nu ei au creat-o”, a spus Delphine. „Cred că este dificil pentru ei să accepte situația (...) Ei nu mă urăsc deloc, dar cred că este dificil pentru ei. Și ei au viața lor. Eu o am pe a mea. În plus, ei sunt mai mari decât mine", a spus prințesa, care este totuși încântată de sentimentul de a avea frați, pentru că a visat mereu la asta.

Relația cu cei trei frați ai săi se limitează la "evenimente publice" și nu există aproape nicio întâlnire privată. Chiar săptămâna aceasta, prințesa s-a întâlnit cu Familia Regală la sărbătorirea Zilei Naționale purtând un outfit extravagant din piele roșie creat de Benjamin Voortmans. Trebuie remarcat faptul că aceasta nu beneficiază de nicio indemnizație economică și nu are o agendă oficială, deși a fost recunoscută drept fiica fostului monarh, căruia nu îi poartă pică: „Nu i-am reproșat niciodată nimic și încă nu o fac. Vinovat este sistemul, oamenii din jurul său".

Prințesa Delphine este pe deplin conștientă de impactul apariției sale publice de acum doar cinci ani și încearcă să empatizeze cu frații ei. „Cred că au avut o tinerețe și o copilărie foarte dificile, pentru că părinții lor erau absenți. Trebuie să spun că el petrecea mai mult timp cu mine decât cu ei. Așa că le era foarte dor de tatăl lor. Și nici mama lor nu prea a fost acolo", a explicat prințesa, care este căsătorită cu omul de afaceri american James O'Hare, tatăl celor doi copii ai săi, Josephine și Oscar, ambii cu titluri regale.

Totodată, nici imaginea ei de artistă neconvențională nu o ajută să se alinieze ușor etichetei  regale, stilul său rebel făcând-o un personaj controversat.

FOTO: Profimedia, Instagram, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ariane a Olandei, Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan în 2021, GettyImages 1342104290 jpg
Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, GettyImages (3) jpg
Sisi  foto   profimedia 0265195460 jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Familia regală norvegiană, Profimedia (2) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry la New York, octombrie 2023, Foto Getty (3) jpg
Harald Haaland, profimedia 1116363762 jpg
Prințul Philip și Regina Elisabeta după moartea Prințesei Diana pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Prințesa Diana a murit într un accident pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Regina Rania Pofimedia (2) jpg
FotoJet doliu case regale jpg
Grace Kelly, Franz Ferdinand și Prințesa Diana, decesele regale care au șocat lumea   Profimedia jpg
piesă de teatru despre curte Regelui Henric al VIII lea  foto   profimedia 0636771834 jpg
Prințul Andrew și Sarah Ferguson foto profimedia (2) jpg
Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra, Regina Sonja și Prințul Sverre Magnus în Biserica Asker, Profimedia (3) jpg
Regina Rania foto profimedia jpg