Prințesa Diana și povestea acelei rochii negre sexy: rochia răzbunării

Astăzi, Diana ar fi împlinit 61 de ani, iar poveștile despre viața ei nu se mai opresc. Născută pe 1 iulie 1961, Prințesa Diana continuă să fascineze lumea care a pierdut-o într-un accident șocant de mașină, în 1997, pe când aceasta era în floarea vârstei.

printesa diana printul charles jpeg

Multe s-au scris și continuă să se scrie despre cea care a fost Prințesa Inimilor, despre felul ei de-a fi și relațiile ei amoroase nefericite. Nu vom ști niciodată dacă Diana era împăcată cu viața ei atunci când a dispărut înainte de vreme, însă cei care-au cunoscut-o susțin că prințesa ar fi fost, în acea perioadă, într-o stare emoțională diferită de cea din timpul mariajului cu Prințul Charles. 

Acest lucru a fost evidențiat și de ținutele adoptate de Diana după anunțarea despărțirii de Charles, în special de acea faimoasă rochie neagră mini purtată în 1994, cu ocazia unei petreceri Vanity Fair din Londra.

diana profimedia 0646169092 jpg

În aceeași seară, Prințul Charles a anunțat în specialul televizat Charles: The Private Man, The Public Role că i-a fost infidel Dianei după ce și-a dat seama că mariajul lor nu mai are nicio șansă.

În loc să stea acasă și să se gândească la destrămarea căsniciei ei, Diana a îmbrăcat o rochie neagră fără umăr de Christina Stambolian, care a fost numită „rochia răzbunării” de către comentatorii regali.

Prințesa Diana, apariția ei iconică, după ce a aflat că Charles o înșală  jpeg

Potrivit expertului în limbajul corpului Judi James, citat de presa britanică, comportamentul Dianei a transmis un mesaj de „victorie” mai degrabă decât de „doliu” în acea seară, la Londra.

„Ajunsă la eveniment, viteza mișcărilor ei a semnalat un sentiment de energie și entuziasm, cu un pas larg și hotărât și un zâmbet a ceea ce părea victorie mai degrabă decât doliu după o căsnicie pierdută.”

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg