Prințesa Diana, avertisment sumbru cu privire la Sarah Ferguson! În ziua decesului, nu-și mai vorbeau

Prințesa Diana și Sarah Ferguson au avut o relație complicată de-a lungul anilor, dar un avertisment ciudat pe care Diana l-a emis despre fosta ei cumnată rămâne un mister.

Prințesa Diana, Prințul Charles și Sarah Ferguson la schi, Profimedia jpg

Relația lor a fost un du-te / vino continuu. De la prietene apropiate la cumnate și, în cele din urmă, la ceartă, regretata Prințesă Diana și Sarah Ferguson au avut o relație complicată de-a lungul anilor.

Printesa Diana si Sarah Ferguson   profimedia 0614948177 jpg

Cele două foste nurori ale Reginei Elisabeta se cunoșteau din copilărie. Se spune că Diana a fost cea care i-a pus în legătură pe Andrew și Fergie - dar în momentul morții Dianei într-un tragic accident de mașină în 1997, nu își mai vorbeau. Niciuna dintre femei nu era străină de controverse sau de presiunea uriașă care vine odată cu apartenența la Familia Regală.

diana sarah jpg jpeg

Când Sarah a nimerit într-unul dintre primele scandaluri care aveau să-i schimbe viața irevocabil, Diana ar fi lansat un avertisment straniu și misterios chiar înainte în legătură cu roșcata, cred anumiți autori regali.

În 1992, au ieșit la iveală fotografii cu Sarah Ferguson care, deși era măritată cu Andrew, prinț pe atunci, apărea alături de amantul său într-o vacanță. A existat un șoc mediatic, au ajuns pe primele pagini ale ziarelor și fostei Ducese i-au fost puse în pericol relațiile din cercul regal, a notat publicația The Mirror.

În imaginile controversate, amantul american al lui Ferguson apărea în ipostaze erotice, lingându-i acesteia picioarele.

Lucru scandalos la vremea respectivă, chiar dacă era de notorietate infidelitatea ambilor soți de atunci, Sarah și Andrew.

La momentul izbucnirii scandalului, Sarah s-ar fi aflat la Balmoral alături de ceilalți membri ai familiei regale și se pare că ar fi reacționat „în cel mai ciudat mod” la fotografiile publicate. În cea mai recentă biografie a lui Andrew Lownie despre membrii familiei York, un servitor prezent a fost citat spunând că Sarah „s-a comportat în cel mai ciudat mod... Ai fi crezut că ea este persoana nedreptățită, ca și cum ar fi avut tot dreptul să meargă în vacanță cu un alt bărbat, să-l sărute și să-l îmbrățișeze, iar singura persoană care s-a comportat greșit ar fi fost fotograful și editorii ziarelor care au publicat fotografiile”.

În cartea sa intitulată ”Ascensiunea și decăderea Casei de York”, Lownie a explorat modul în care presa ar fi putut afla despre vacanța planificată de Fergie cu iubitul ei, natura imaginilor indicând că fotografii au avut timp să pregătească un loc unde să se ascundă. Există încă speculații despre cum aventura lui Fergie și locul în care se afla în vacanță au ajuns să fie cunoscute de fotografi - un expert regal speculând chiar că Diana însăși a fost responsabilă.

Se presupune că Diana a contactat un reporter în noaptea dinaintea publicării imaginilor, care a susținut că i-a transmis un avertisment criptic despre cumnata ei, spunând: „Roșcatele au probleme”. Tina Brown, experta care credea că Diana se afla în spatele informațiilor transmise presei, fusese redactor al revistei Vanity Fair și prietenă a Dianei.

Cu toate acestea, atât Fergie, cât și mama ei, Susan, au crezut că scurgerea de informații provenea din alte părți ale cercului regal.

Unii membri ai personalului regal au susținut, conform cărții lui Lownie, că, în urma izbucnirii scandalului, Sarah s-a ascuns într-o căsuță de pe vasta proprietate Balmoral și că Diana i-ar fi fost aproape în mijlocul controversei, cele două vorbind regulat la telefon în acea perioadă.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg