Prințesa Diana, sursă de inspirație pentru Kate. Ducesa a venit la Jubileu cu bijuteriile fostei sale sale soacre, dar și cu o ținută care amintea mult de cele purtate de Diana

Actualizat:
regina18 jpg

Kate Middleton i-a adus un omagiu regretatei sale soacre, Prințesa Diana, la Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a.

Sărbătoarea – care onorează nu numai cei 70 de ani ai Majestății Sale pe tron, ci și ziua ei de naștere – a început joi cu procesiunea anuală Trooping the Color și scena balconului, care a reunite cei mai importanți membri ai familiei regale.

În timp ce întreaga familie regală – inclusiv Regina, cei trei copii ai lui Kate și Camilla, ducesa de Cornwall – au purtat ținute în nuanțe de albastru, Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, a optat pentru o rochie- haină de un alb imaculat ce poartă semătura lui Alexander McQueen, la care a asortat o pălărie Philip Treacy bleumarin.

Ducesa de Cambridge a accesorizat cercei cu safir și diamante, un colier asortat și inelul ei de logodnă, toate acestea aparținând Prințesei Diana.

regina11 jpg

Diana a purtat aceiași cercei la Gala Met din 1996, cu un colier de perle stratificat și un medalion cu safire. Ea a îmbrăcat atunci o rochie Christian Dior bleumarin.

Se pare că acestea erau bijuteriile preferate ale Dianei, deoarece le-a purtat în multe alte ocazii, inclusiv într-o excursie la Casa Albă și un spectacol la Opera din München.

kate20 jpg

Rochia albă și pălăria lui Middleton par, de asemenea, să facă referire la o ținută purtată de Diana în 1991, când a urmărit o paradă a personalului militar care a servit în Războiul din Golf. Rochia ei albă era brodată pe mâneci și se închidea cu nasturi . Ținuta era completată de o pălărie alb-negru cu boruri largi.

Desigur, Middleton nu a fost singura regalitate care a făcut referire la trecut. De asemenea, ea și-a îmbrăcat fiul cel mic, prințul Louis, în vârstă de 4 ani, în același costum de marinar pe care l-a purtat prințul William la Trooping the Color când avea doar doi ani.

Prințul William, Prințul Charles și Prințesa Anne au îmbrăcat cu toții uniforme militare.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg