Prințesa Eugenie a primit de la soț unul dintre cele mai rare inele de logodnă. Iată cât este de special

Prințesa Eugenie este foarte fericită cu familia sa formată din patru membri! Soțul Jack Brooksbank și cei doi fii ai lor, August și Ernest.

Nunta Prințesei Eugenie, Getty (1) jpg

Cuplul își va sărbători a șasea aniversare de la nuntă în octombrie, dar sunt împreună de 14 ani, după ce s-au cunoscut într-o vacanță de schi în Verbier, Elveția.

Eugenie și familia PNG

Deși iată că nu sunt tocmai în primăvara relației lor, cuplul rămâne la fel de îndrăgostit. Eugenie a marcat Ziua Îndrăgostiților public pe Instagram, arătând lumii cât de mult își apreciază soțul, care a făcut-o mamă de două ori.

Povestea lor este una foarte frumoasă. Prințesa a fost superbă la nunta sa și foarte norocoasă, că i-a avut alături în ziua cea mare pe Prințul Phillip și pe Regina Elisabeta, bunicii săi.

Palatul Buckingham a dat lumii vestea cea mare în ianuarie 2018, după ce Jack a cerut-o în căsătorie pe Eugenie în timpul unei călătorii în Nicaragua.

Puțini știu însă și ce inel spectaculos și rar i-a oferit bărbatul prințesei. Demn de statutul său nobil, doar era nepoata reginei Marii Britanii!

Inelul de logodnă al Prințesei Eugenie, Profimedia jpg

Inelul de logodnă al lui Eugenie seamănă izbitor cu cel al mamei ei, Sarah, Ducesa de York.

Bijuteria conține un safir dintre cele mai rare: Padparadscha. Este tăiat în oval, înconjurat de un diamante, aur alb și galben.

Prințesa Eugenie mireasă, Profimedia jpg

Designul fabulos a fost special ales de Jack, conține un safir Padparadscha, o bijuterie foarte rară, care are o strălucire aparte, frumoasă, roz-portocalie și care se găsește de obicei în Sri Lanka.

Când a oferit un interviu postului BBC, omul de afaceri Jack Brooksbank a mărturisit că acest safir special îi amintește de soția sa, întrucât și ea este o ”paletă de culori” pentru el. Culori din cele mai luminoase.

Potrivit Natural Sapphire Company, „safirele Padparadscha sunt unele dintre cele mai rare safire. Mulți nu cunosc aceste nestemate, însă dacă au ocazia să le vadă, se îndrăgostesc iremediabil! Sunt uimitor de frumoase și aproape niciun alt cristal prețios nu se compară cu această piatră unică, o combinație de roz și portocaliu.”

Numele este reprezintă un cuvânt antic în sanscrită folosit pentru a descrie culoarea unei flori de lotus tropicale. Valoarea inelului lui Eugenie este estimată între 100.000 și 120.000 de lire sterline, potrivit publicației HELLO!.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg