Prințesa Kate n-ar fi intrat cu ”inima ușoară” în noul său rol. Ce temeri o măcinau pe viitoarea regină britanică

Prințesa de Wales ar fi avut „rezerve” serioase din cauza unui lucru important atunci când socrul său a urcat pe tron și și-ar fi exprimat „în privat” îngrijorările.

Prințesa Kate la Royal Ascot 2026, Profimedia (7) jpg

Catherine este actualmente Prințesă de Wales. Titulatura de ”The Wales” este automat primită de prințul sau prințesa care urmează la Tron. În cazul de față, Prințul William, soțul ei și primul născut al Regelui Charles. Anterior, cât timp așteptata să-i urmeze la tron Elisabetei, prinț de Wales a fost Charles. Cât timp a fost căsătorit cu Diana, care i-a dăruit doi fii, aceasta era, la rândul său, Prințesă de Wales. După ce Diana a divorțat și apoi a murit, n-a mai existat o prințesă de Wales, întrucât Camilla, actuala regină, a refuzat categoric acest titlu care ar fi indignat oamenii dacă ea l-ar fi preluat, a fost mereu conștientă de asta.

Kate, William, George, Charlotte la Wimbledon 2026, Profimedia (13) jpg

În schimb, Kate Middleton a preluat titlul de Prințesă de Wales în 2022, fiind prima de după Diana, lucru care i-a ridicat multe semne de întrebare și frământări, înainte să se întâmple.

Există voci potrivit cărora Kate și-a exprimat „în privat” rezervele cu privire la preluarea titlului din cauza asocierii sale puternice cu Prințesa Diana. Catherine a moștenit titlul în 2022, după moartea Reginei Elisabeta, când soțul ei, Prințul William, a preluat titlul de Prinț de Wales.

La acea vreme, Catherine și-a exprimat „în privat” rezervele cu privire la preluarea titlului regal chiar socrului ei, Regele Charles, având în vedere asocierea profundă a acestuia cu regretata mamă a soțului ei, conform biografiei șocante „William și Catherine: Povestea intimă din interior”, realizată de Russell Myers, editorul regal al publicației The Mirror.

Regele a purtat discuții cu William despre schimbarea titlului în anii precedenți urcării sale pe tron, însă Myers susține că Prințesa Catherine a fost dornică să-și creeze propria identitate în cadrul Familiei Regale, separată de moștenirea durabilă a Dianei, relatează The Mirror.

Myers a scris: „Curtenii au spus că, deși Catherine a apreciat pe deplin istoria asociată cu acest rol, era hotărâtă să-și găsească propriul drum. Dar Catherine le-a vorbit în privat lui William și lui Charles despre rezervele sale cu privire la preluarea titlului, conștientă de sentimentul excepțional al publicului britanic în ceea ce privește amintirea Dianei și legătura lor emoțională cu Prințesa Diana, chiar și la 25 de ani de la moartea ei.”

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg