Prințesa Martha Bibescu, superba româncă care i-a tulburat pe cei mai puternici bărbați din Europa. Amanți de soi și-o singură mare iubire

Prințesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai frumoase și fascinante femei ale aristocrației românești din perioada monarhiei, cu relațiile sentimentale care au făcut vâlvă în presa epocii.

Martha Bibescu profimedia color  png

„Frumoasă, cultă, bogată – toate la un loc pentru o singură ființă sunt un păcat de neiertat”, scria despre ea Christopher Birdwood Thomson, atașat militar al Marii Britanii în România pe perioada Primului Război Mondial și, totodată, unul din presupușii ei amanți.

Într-adevăr, Martha Bibescu nu a fost doar una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX, ci și o scriitoare și poetă română și franceză, care s-a distins prin întreaga ei operă atât în România, cât și în Franța.

S-a născut pe 28 ianuarie 1886, la București, în familia Lahovary, una dintre cele mai vechi familii românești cu tradiție în politică, diplomație și cultură. Mama sa, Smaranda Mavrocordat a aparținut unei dinastii princiare de origine greacă și descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovari, avea să fie ministru de externe și președinte al Senatului.  

Elegantă, misterioasă și seducătoare

Martha Bibescu profimedia 0067916450 jpg

La rândul ei, Martha crește frumos și se transformă într-una dintre cele mai frumoase femei ale epocii și, în același timp, una dintre cele mai cultivate. Presa acelor ani o descria ca fiind elegantă, misterioasă și seducătoare, atrăgând atenția multor bărbați din înalta societate.

În 1902, la vârsta de 17 ani, se mărită cu Prințul George Valentin Bibescu, unul dintre pionierii aviației românești, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul care a abdicat în anul 1848, și devine astfel Prințesa Martha Bibescu, așa cum avea să rămână cunoscută în istorie.

Strania căsătorie de rang înalt dintre infidelii Martha şi George Bibescu  A durat 36 de ani, a trecut prin două tentative de divorţ şi a sfârşit în prietenie jpeg

Căsnicia cu Prințul Bibescu a fost descrisă de istorici drept una tumultuoasă, cu multe separări, tentative de divorț și infidelități de ambele părți. Revista Historia notează că mariajul lor a durat 36 de ani, deși viețile lor sentimentale au mers adesea separat.

Prințul Bibescu îi dăruiește acesteia Palatul Mogoșoaia, a cărui restaurare începe în 1910 și se sfârșește în 1927. Meritul Marthei este de a fi salvat, restaurat și transformat palatul într-un centru cultural, în prima jumătate a secolului XX. 

Atmosfera pe acel domeniu era una rafinată, acolo se țineau dineuri elegante, conversații politice, iar palatul a fost asociat și cu viața sentimentală intensă a Marthei. Numeroși admiratori au vizitat-o la Mogoșoaia, un loc care a devenit parte din legenda prințesei seducătoare.

Amanți de soi și-o singură mare iubire

Iubirile sfâşietoare ale prinţesei Martha Bibescu, măritată la 16 ani: „A da o virgină pe mâna unui bărbat e ca şi când ai da un Stradivarius unei maimuţe“ jpeg

Având un farmec personal irezistibil, prințesa era, într-adevăr, apreciată unanim. Principele Ferdinand al României o aprecia mult, Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei îi nutrea afecțiune, Prințul moștenitor Wilhelm al Prusiei nu-și ascundea preferința pentru ea și chiar și Winston Churchill o cunoștea și admira. S-a zvonit că ar fi avut o relație apropiată și cu Waldorf Astor, membru al uneia dintre cele mai bogate familii anglo-americane. 

Una dintre cele mai serioase relații ale ei a fost cea cu aristocratul francez Charles-Louis de Beauvau-Craon. A fost o legătură profundă, de durată, mai mult decât o simplă aventură mondenă, iar Martha chiar s-a gândit să divorțeze, de dragul acestuia. Dacă despre alți bărbați s-a scris că doar au fascinat-o pe Martha, despre Charles-Louis de Beauvau-Craon se poate spune că a fost marea ei iubire.

Martha Bibescu nu a fost doar o femeie frumoasă din înalta societate, ci și una dintre primele românce care și-au folosit farmecul personal ca putere diplomatică. A primit elite europene la Palatul Mogoșoaia și a influențat relații internaționale. În jurul ei s-a creat legenda unei femei care seducea atât prin inteligență, cât și prin apariție.

Singurul copil al Marthei cu soțul ei a fost Valentina Bibescu, care se va căsători, în 1925, cu Prințul Dimitrie Ghika-Comănești. După moartea soțului ei și instaurarea comunismului în România, Martha s-a stabilit la Paris, unde a continuat să scrie și să corespondeze cu oameni importanți. A murit în 1973, lăsând în urmă mitul fascinant al unei femei care a dominat prin farmec o epocă întreagă.

Foto: Profimedia, Historia



Recente pe Ok! Magazine

Regina Maxima în rochie de mireasă Valentino la nunta ei cu Willem Alexander în 2002   GettyImages 856185 jpg
Prințesa Margaret Rose, Bob Wolff, Bob Hope, Regele Mihai, Regele George și Regina Mary   profimedia 0711100257 jpg
Prințul William și Prințesa Kate cu tiară, profimedia 1056467619 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry Instagram png
Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco, Printesa Caroline, Printesa Charlotte Casiraghi, Printesa Alexandra de Hanovra, Ben Sylvester Strautmann la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (4) jpg
Tiara găsită în Malaezia a Reginei Mary de Teck și putată de Prințesa   Margaret Profimedia jpg
Prințul Harry  GettyImages 2295150353 jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages 2270992649 jpg
Regina Mary și Regele Frederik la aniversarea Regelui Carl Gustaf al Suediei   Casa Regală suedeză jpg
Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png