Prințesa Mary și Prințul Frederik împodobesc bradul alături de copii, după fotografiile controversate

Acești membri regali danezi locuiesc la Palatul Amalienborg. Dincolo de controversele recente care le-au zgâlțâit puțin liniștea de familie, Prinții moștenitori danezi Frederik și Mary au intrat cu adevărat în spiritul Sărbătorilor.

Prințul Frederik și Prințesa Mary ai Danemarcei, profimedia 0783579843 jpg

Decorarea pomului de Crăciun a fost documentată pe pagina de Instagram oficială a familiei regale daneze.

Palatul regal danez a distribuit un videoclip adorabil cu cuplul moștenitor și cei patru copii ai lor împodobind bradul de Crăciun la casa familiei lor, Palatul lui Frederik al VIII-lea din Amalienborg, Copenhaga.

Prințul moștenitor Frederik, în vârstă de 55 de ani, și fiul său cel mai mare, Prințul Christian, în vârstă de 18 ani, sunt curajoșii care se urcă pe scări de lemn pentru a monta vârful de brad și decorațiunile în partea superioară.

După cum se vede în imagini, opțiunea a fost de globuri roșii, repartizate pe întreaga suprafață a bradului de Crăciun. Bărbații familiei fac partea mai grea. Prințul Christian face parte acum din echipa bărbaților, având în vedere că a împlinit în toamna aceasta 18 ani, iar majoratul său a fost serbat cu mare fast, în cadrul unei recepții regale, cu invitați de marcă și familii regale.

Între timp, Prințesa Isabella, în vârstă de 16 ani, și gemenii de 12 ani, Prințul Vincent și Prințesa Josephine, chicotesc în timp ce atârnă lumânări și ornamente roșii.

Câinii de companie iubiți ai familiei, Grace, Coco și Chloe, s-au alăturat și ei la distracție, prințesa moștenitoare Mary fiind văzută mângâind unul dintre border collies.

Videoclipul festiv vine la doar câteva săptămâni după ce tabloidul spaniol Lecturas a publicat fotografii ale moștenitorului danez Frederik cu mondena mexicană Geneveva Casanova, în timpul unei călătorii private la Madrid.

Într-o declarație pentru HOLA! la acea vreme, Genoveva spunea: „Neg categoric afirmațiile care sugerează o relație romantică între prințul Frederick și mine”.

Ea a adăugat: „Orice declarație tendențioasă este complet neadevărată, falsifică faptele într-un mod rău intenționat. De acest lucru avocații mei deja se ocupă și vor face pașii necesari pentru a-mi proteja dreptul la onoare, adevăr și intimitate.”

Prințesa Mary a părut până acum neafectată de presupusul scandal amoros, care face aluzie la infidelitatea soțului ei.

Pentru decorarea bradului, simpatica Mary a îmbrăcat un pulover de sezon, festiv. Căci altfel, o vedem mereu super aranjată și elegantă.

Foto: Profimedia și Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg