Prințesa moștenitoare cea șic. Leonor a Spaniei, fiica Reginei Letizia, și-a eclipsat celebra mamă

Prințesa Leonor, Regina Letizia, Regele Felipe, Getty (1) jpg

Prințesa moștenitoare Leonor a Spaniei  s-a reunit cu familia regală, înainte de ziua sa de naștere.

Ambele fiice ale cuplului regal spaniol sunt superbe și șic. Însă de data aceasta, Leonor a Spaniei și-a eclipsat mama la evenimentele fastuoase la care a participat.

Fiica șic a Reginei Letizia. Prințesa Leonor a Spaniei s-a reunit cu familia regală, înainte de ziua sa de naștere.

Prințesa moștenitoare a Spaniei a luat parte la Premiile "Prințesa De Asturia" 2022, alături de Regele și Regina Spaniei, Felipe și Letizia. Leonor a stat mult în compania tatălui său, cu care se înțelege perfect și care o soarbe din priviri ca pe o nestemată prețioasă a sufletului său. Iar Regele Felipe are cu se mândri: soția Letizia este admirată în întreaga lume, un fashion icon, extrem de implicată în acțiunile caritabile, iar fiicele sale sunt superbe, educate, bine crescute.

Atât Regina Letizia, cât și Prințesa moștenitoare Leonor au fost îmbrăcate în rochii alb-negru. Regina a purtat rochie lungă, în schimb Leonor a optat pentru o lungime în zona genunchilor. Fiica cea mare a Regelui Felipe s-a bucurat enorm de eveniment și de compania plăcută, fiind suprinsă mai mereu zâmbind. I-a fost alături și sora mai mică, Infanta Sofia, mezina cuplului regal spaniol. Aceasta a optat pentru o rochie bleumarin, sclipitoare.

Periplul "Prințesa De Asturia" a continuat cu o vizită informală, unde superba Leonor s-a îmbrăcat în pantaloni crem și pulover roz. A făcut o adevărată baie de mulțime la Cadavedo, desemnat ”Cel mai bun sat asturian” 2021. Și aici a fost însoțită de familie.

Prințesa Leonor împlinește 17 ani pe 31 octombrie, încă un motiv de bucurie la Casa Regală Spaniolă. Leonor studiază în Țara Galilor, la UWC Atlantic College. Alteța Sa regală a revenit în Spania special pentru a fi prezentă la Premiile din 29 octombrie și pentru a se sărbători alături de familie.

Parcă mai ieri le vedem în brațele părinților Felipe și Letizia ai Spaniei, acele fetițe cu păr bălai ce păreau gemene, deși le desparte mai bine de un an.

Astăzi, sunt aceste adolescente elegante care reprezintă Coroana spaniolă la evenimente protocolare și o fac cu un farmec unic, un amestec de prospețime tipică generației lor și etichetă datorată originii. Încă de mici, așadar, Prințesa Leonor și Infanta Sofia mergeau mână în mână și arătau aproape identic. 

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg