Prințesa Teodora a Greciei s-a căsătorit cu americanul Matthew Kumar! Nunta regală a avut loc în Atena

Sâmbătă, 28 septembrie, Prințesa Teodora a Greciei s-a căsătorit cu avocatul american Matthew Kumar, după o relație de aproape șase ani.

Printesa Teodora a Greciei s a casatorit Foto Profimedia (3) jpg

Pe 28 septembrie, Prințesa Teodora, fiica regretatului Rege Constantin și a reginei Anne-Marie, s-a căsătorit cu logodnicul ei american în cadrul unei ceremonii la Atena, Grecia.

Prințesa Teodora, în vârstă de 41 de ani, și-a anunțat logodna cu avocatul din Los Angeles în noiembrie 2018. Nunta lor fusese amânată de două ori, prima dată în 2020, din cauza pandemiei COVID-19, și din nou în urma decesului tatălui Teodorei în ianuarie 2023.

Cuplul a făcut schimb de jurăminte la Catedrala Metropolitană Buna Vestire, aceeași biserică în care părinții Teodorei s-au căsătorit pe 18 septembrie 1964. Regele Constantin și Regina Anne-Marie au avut 60 de ani de căsătorie și cinci copii, pe Prințesa Alexia, Prințul moștenitor Pavlos, Prințul Nikolaos, Prințesa Teodora și Prințul Philippos.

Prințesa Teodora și Matthew, în vârstă de 34 de ani, au fost căsătoriți de Eminența Sa Mitropolitul de Syros, Dorotheos al II-lea, mai mulți membri ai familiei luând parte la eveniment și petrecerea de nuntă, potrivit unei declarații oficiale.

Frații miresei, Prințul moștenitor Pavlos, 57 de ani, și Prințul Phillipos, 38 de ani, au fost desemnați cavaleri de onoare, la fel ca al doilea fiu al Prințului moștenitor Pavlos și al Prințesei moștenitoare Marie-Chantal, Prințul Achilleas-Andreas.

Totodată, fiica lui Pavlos și a lui Marie-Chantal, Prințesa Maria-Olympia, și fiica cea mare a Prințesei Alexia, Arrietta Morales de Grecia, au fost invitate să fie domnișoare de onoare. Anunțul nunții Prințesei Theodora și a lui Matthew a oferit o perspectivă asupra deciziei lor de a se căsători în Atena. „Dorința cuplului de a-și organiza nunta la Atena reflectă dragostea lor pentru Grecia, legăturile puternice pe care le mențin cu această țară și dorința lor de a împărtăși cultura, ospitalitatea și identitatea greacă cu invitații lor”, se arată în declarație.

La eveniment au fost prezenți mai multe personalități, printre care și Regina Sofia a Spaniei, care e sora regretatului Regele Constantin al Greciei. 

Regina Sofia a Spaniei la nunta din Grecia Foto Profimedia jpg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png