Prinţesa Victoria a Suediei, sărbătorită cu fast de toată familia

Actualizat:
printesa victoria hepta 2493421 jpg jpeg

Prinţesa Moştenitoare a împlinit, ieri, 39 de ani, motiv pentru care toată familia regală suedeză a participat la o petrecere în cinstea ei, organizată la Palatul Solliden.

Prinţesa Victoria a împlinit 39 de ani, ieri.

Reşedinţa de vară a familiei regale, pe insula Oland, s-a dovedit neîncăpătoare pentru zecile de invitaţi de seamă, veniţi s-o felicite pe Prinţesa Moştenitoare de ziua ei.

Şi deşi Prinţesa Victoria a fost o gazdă elegantă şi plăcută, Prinţul Oscar, fiul ei, a fost cel în centrul atenţiei. Bebeluşul de câteva luni, îmbrăcat într-un costumaş albastru, a stârnit zâmbetele oricui îl întâlnea.

Prinţul Oscar a fost în centrul atenţiei

Prinţul Oscar şi surioara lui mai mare, Prinţesa Estelle, au fost cu siguranţă cele mai simpatice prezenţe de la acest eveniment şi s-au bucurat de atenţia tuturor.

La petrecere au participat şi părinţii Prinţesei Victoria, respectiv Regele şi Regina Suediei, care n-au pierdut ocazia de a petrece puţin timp în compania nepoţilor lor.

Prinţesa Victoria a îmbrăcat la această petrecere o rochie albă, de voal, care i-a oferit prinţesei lejeritatea de care a avut nevoie pentru a se ocupa de toţi invitaţii săi. Soţul ei, Prinţul Daniel, a optat pentru un costum foarte elegant, la care a asortat la o cămaşă albastră.

Iată şi o galerie foto de la acest eveniment!



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg