Prințesele neștiute din Iordania: gemenele blonde de 27 de ani, frumoasele nepoate ale Reginei Rania

Actualizat:

Palatul regal hașemit s-a mai îmbogățit cu o prințesă, odată cu venirea pe lume a fiicei Prințului Hussein și-a Prințesei Rajwa. Micuța nu va fi, însă, inclusă în ordinea de succesiune la tron, una interzisă femeilor din familia regală.

Ca această prințesă proaspăt venită pe lume au fost și vor mai fi multe altele, în numeroasa familie regală din Iordania. Unele dintre ele complet anonime pentru cei mai puțin familiarizați cu viața familiei hașemite, precum prințesele gemene, în vârstă de 27 de ani, Aisha și Sara: cei mai mici copii ai Prințului Faisal, fratele Regelui Iordaniei, nepoatele Reginei Rania și verișoarele Prințului Hussein.

Prințesele Aisha și Sara ale Iordaniei foto Instagram (2) png

Cât despre mama frumuseților blonde, Prințesa Alia Tabbaa, aceasta este fiica fondatorului Royal Jordanian Airlines. Într-adevăr, familia regală iordaniană este una masivă – datorită regretatului Rege Hussein, care s-a căsătorit de patru ori și a avut 12 copii, inclusiv pe Regele Abdullah al II-lea. Printre nepoții regretatului monarh se numără, așadar, și Prințesele gemene Aisha și Sara.

Gemenele au doi frați mai mari: pe Prințesa Ayah, de 34 de ani, și pe Prințul Omar, de 30 de ani. Precum alți tineri membri ai familiei regale hașemite, toți au crescut în capitala Iordaniei, Amman, acolo unde au urmat o școală privată numită Amman Bacalaureate.

La fel ca și părinții lor, Prințesele Aisha și Sara și-au terminat studiile superioare în străinătate. Ambele au studiat la Universitatea Westminster din Londra, unde Aisha și-a luat diploma de licență în criminologie, iar Sara s-a concentrat pe arhitectura interioară.

Dacă despre Prințesa Aisha se știe că este logodită, despre sora sa nu se cunosc detalii legat de viața personală, cu atât mai mult cu cât ambele sunt foarte discrete și apar rar în public.

Prințesa Aisha Regele Abdullah și Prințul Hussein foto X png

Prințesa Aisha și-a anunțat logodna cu Kareem Yazeed Al-Mufti în luna iunie a acestui an, în cadrul unui eveniment la care a fost prezent și unchiul ei, Regele Abdullah. 

Foto: royal_hashemite_family/Instagram, X



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg