„Prințișorul violator” a călcat din nou strâmb! Marius Borg își pune singur piedici în obținerea eliberării

Aflat în arest la domiciliu în Palatul Skaugum, reședința oficială a regelui Haakon și a reginei Mette-Marit, Marius Borg încearcă de luni întregi să obțină eliberarea, însă tocmai ce și-a tăiat singur craca de sub picioare.

Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Foto: Profimedia

În timp ce Norvegia traversează primele luni ale domniei Regelui Haakon al VIII-lea, Familia Regală continuă să fie urmărită de scandalul care îl are în centru pe Marius Borg Høiby, fiul Reginei Mette-Marit. După ce a sperat că va obține ridicarea arestului la domiciliu, acesta a primit o nouă lovitură din partea justiției. Curtea de Apel a decis că va rămâne privat de libertate, apreciind că există în continuare un risc real de recidivă. Mai mult, chiar comportamentul său din timpul detenției pare să fi contribuit decisiv la această hotărâre.

Aflat în arest la domiciliu în Palatul Skaugum, reședința oficială a Regelui Haakon și a Reginei Mette-Marit, Marius Borg încearcă de luni întregi să obțină eliberarea, în așteptarea judecării apelului formulat împotriva condamnării sale. Avocații săi au cerut recent ridicarea măsurii preventive, iar Tribunalul Districtual din Oslo le-a dat inițial dreptate, stabilind că acesta poate fi pus în libertate.

Victoria s-a dovedit însă efemeră. Parchetul a contestat imediat hotărârea, iar cazul a ajuns în fața Curții de Apel. Trei zile mai târziu, judecătorii au întors complet situația și au decis că fiul reginei trebuie să rămână în arest la domiciliu. Potrivit informațiilor publicate de „NRK” și preluate de revista „Hola!”, unul dintre principalele motive ale deciziei îl reprezintă încălcarea unei reguli clare impuse pe durata detenției: interdicția de a consuma alcool. „Sentința stabilește că Borg Høiby a consumat alcool în timpul ultimei perioade de detenție, în ciuda faptului că îi era interzis să consume”, notează sursa citată.

Apărătorii săi au încercat să minimizeze situația. Avocatul lui Marius, Storrvik, a declarat pentru „NRK”: „Din câte știu eu, serviciul penitenciar nu a transmis niciun raport oficial de încălcare către procuratură în legătură cu vreun test antidrog”.

La rândul său, Marius Borg ar fi oferit explicații surprinzătoare pentru rezultatele obținute la controale. El a susținut că anumite valori ar putea fi puse pe seama unei erupții cutanate provocate de o apă de gură și a consumului de suc de mere fermentat, respingând ideea că ar fi utilizat alte substanțe interzise. Judecătorii nu au fost impresionați de această apărare. În documentele depuse la dosar, explicațiile sale au fost considerate „puțin credibile”, formulare care spune multe despre modul în care instanța a privit argumentele prezentate.

Mai mult, Curtea a dezvăluit că verificările au fost efectuate în trei momente diferite, iar toate testele au indicat semne de intoxicație alcoolică. În aceste condiții, magistrații au concluzionat că există motive întemeiate pentru menținerea măsurii privative de libertate.

Mai multe pentru tine...

Marius Borg se află în arest la domiciliu de 39 de săptămâni și poartă o brățară electronică de monitorizare. El a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru o serie de infracțiuni extrem de grave, printre care două violuri, abuzuri în relații intime, acte de violență și încălcarea unui ordin de restricție. Totuși, condamnarea nu este definitivă, iar apelul depus îi permite deocamdată să evite transferul într-un penitenciar până la pronunțarea unei hotărâri finale.

Pentru monarhia norvegiană, cazul rămâne unul dintre cele mai incomode subiecte ale momentului. Iar pentru Marius Borg, fiecare nou incident pare să îi îngreuneze și mai mult situația. În loc să se cumințească, fiul lui Mette-Marit pare să-și taie singur craca de sub picioare, adunând motive suplimentare pentru care libertatea sa trebuie, cel puțin deocamdată, să mai aștepte.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg