Prințul Albert, apariție surpriză în familie, la doar patru zile după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

30 ianuarie, 2023
Monaco, Charlene și Albert, Getty (4) jpg

Nu a rezistat Prințul Albert de Monaco să stea prea mult timp departe de familie și Palatul monegasc.

Adevărul este că a făcut COVID-19 în cel mai prost moment. Chiar de sărbătoarea națională a Sfintei Devota. Și dacă a lipsit de la ritualul simbolic al aprinderii unei bărci de pescari joi seară, vineri și-a făcut apariția la balcon, alături de soția Charlene și gemenii cuplului, Jacques și Gabriella.

E drept, cu mască. Până la urmă, Prințul Albert a stat în izolare doar trei zile, căci era asimptomatic. A ieșit pozitiv la un test COVID marți, după ce duminică a fost cu copiii la circ, fără Prințesa Charlene.

Ea și copiii s-au simțit foarte bine în tot acest timp. Ba mai mult, Prințesa Charlene a împlinit miercuri 45 de ani.

Vineri, întreaga familie a asistat de la balcon la slujba Sfintei Devota, patroana Principatului de Monaco.

Nimeni nu se aștepta să îl vadă pe Prințul Albert la balcon, dar iată totuși că a făcut-o.

Prințul în vârstă de 64 de ani s-a îmbrăcat bine, cu un palton, a avut o mască de protecție pe figură și a participat la ceremonie alături de familia sa.

Prințesa Charlene a fost elegantă ca de fiecare dată, cu un palton sobru gri și o helancă în aceeași culoare, dar și mănuși negre din piele. Și micuții prinți au asistat cu emoție, eleganți, la slujbă.

Monaco, Charlene și Albert, Getty (2) jpg

Cu doar o zi înainte, Prințesa Charlene și copiii au asistat la un ritual străvechi de aprindere a unei bărci vechi de pescari.

Aprinsul bărcii de pescari în ajunul sărbătorii este o tradiție la Monaco din 1874, întrucât Palatul monegasc își onorează astfel patroana spirituală, pe Sfânta Devota.

Legenda spune că era o creștină persecutată pentru credința sa și că a fost ucisă în timpul persecuției lui Diocletian în Corsica. Trupul trebuia să-i fie ars, dar l-au salvat alți creștini și a fost trimis cu o barcă de pescari în Africa, unde se spera că va primi o înmormântare creștinească. Barca a fost prinsă într-o furtună și mânată la Les Guamates, unde exista deja capela Sfântului Gheorghe.

Cu această ocazie, la Monaco este sărbătoare națională și are loc o slujbă la Catedrala Sfintei Maria, unde participă, de obicei, și membrii familiei regale.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg
pippa kate jpeg
Kate Middleton foto getty images instagram jpg