Prințul Archie a împlinit 6 ani. Nepotul Regelui Charles, băiatul fără chip și cu accent american, crește departe de Palat

Azi, 6 mai, primul născut al Ducilor de Sussex împlinește vârsta de 6 ani.

Meghan, Harry, Archie, Sussex, Profimedia (4) jpg

Prințul Archie s-a născut pe 6 mai 2019, la Spitalul Portland din Londra. Nașterea sa a captat interesul presei din întreaga lume, deși nu a fost urmată de un photocall tipic la spital, așa cum este obișnuit cu alte nașteri regale. Archie avea doar două zile când și-a cunoscut străbunica, regretata Regina Elisabeta.

Prințul Archie va fi înconjurat astăzi de familia sa și va fi, fără îndoială, răsfățat în ziua sa specială, în ciuda faptului că tatăl său, Prințul Harry, este plecat la Las Vegas pentru a lansa o nouă inițiativă cu organizația de caritate Diana Award.

În ciuda vârstei sale fragede, Archie a trecut prin momente cheie în viața sa, mutându-se alături de părinții lui de trei ori, din Marea Britanie în Canada, apoi în America, ba chiar însoțindu-i pe duci într-un turneu regal, pe când avea doar câteva luni.

Archie, al cărui nume complet este Archie Harrison Mountbatten-Windsor, a fost botezat două luni mai târziu, pe 6 iulie, de către Arhiepiscopul de Canterbury, în capela privată de la Castelul Windsor. Prințul are dublă cetățenie, britanică și americană, iar din scurtele apariții ale acestuia în filmulețele postate de mama sa, Meghan, pe Instagram, în care i se aude vocea, se poate observa că acesta a prins accentul american.

Prințul Archie avea doar câteva luni când a fost adus de Harry și Meghan în turneul lor regal din Africa de Sud. În timpul acelei călătorii, copilul a fost prezentat renumitului militant anti-apartheid Desmond Tutu. Turneul a avut loc cu doar câteva luni înainte ca Ducii de Sussex să anunțe că vor renunța la activitatea lor din cadrul Casei Regale britanice. 

Interesant este că din acei ani datează și puținele poze în care prințul este surprins cu fața, ulterior, atât el, cât și Prințesa Lilibet, fiind feriți de expunerea publică și pozați doar din unghiuri din care nu li se vede chipul.

Cu siguranță n-o să ne așteptăm azi la vreo fotografie nouă cu Prințul Archie, sărbătoritul zilei, așa cum au obiceiul să facă Prinții de Wales cu copiii lor, la zilele lor de naștere. Sau, cel puțin, nu una în care-i să-i vedem chipul. Cea mai recentă poză cu Archie postată de Meghan este una care-l înfățișează pe tatăl lui, Prințul Harry, mergând desculț prin grădină, cu fiul său mare de mână și cu Prințesa Lilibet purtată în cârcă. Toți trei pozați cu spatele, bineînțeles...

Prințul Harry cu Archie și Lilibet foto Instagram Meghan jpg

Foto: Instagram, Getty Images, Profimeda



Recente pe Ok! Magazine

Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg