Prințul care și-a pierdut virginitatea la 11 ani. O nouă carte, lansată azi, expune cele mai intime secrete de la palat

Palatul freamătă deja din cauza cărții pe care un reputat biograf regal o lansează azi și care promite să destabilizeze familia regală britanică din cauza informațiilor șocante pe care le conține.

image

Ducele de York (65) e subiectul principal al cărții „Entitled: The Rise and Fall of the House of York”, care face publice câteva acuzații uluitoare la adresa membrului marcant al familiei regale britanice, care au de-a face cu relația pe care acest prinț a avut-o cu pedofilul Jeffrey Epstein.

O carte revelatoare

Cartea, care este scrisă de marele biograf regal Andrew Lownie, și-a propus să descopere când a devenit Andrew „obsedat de femei”, iar totul a devenit clar în momentul în care autorul a aflat de primele sale experiențe sexuale.

În capitolul intitulat „Randy Andy”, stă scris de Prințul Andrew a avut prima sa experiență sexuală la 8 ani, ajungând să-și piardă virginitatea la numai 11 ani.

„A recunoscut chiar el că cea de-a doua sa experiență sexuală s-a petrecut înainte de-a împlini 12 ani, iar, la 13 ani, se culcase deja cu vreo șase fete”, a declarat o sursă în cartea mai sus menționată.

Un alt apropiat al familiei regale a confirmat, în Telegraph, că multă lume de la palat știa de „experiențele lui sexuale, care au avut loc la o vârstă pe care cu toții o considerăm prematură”.  

Povestea prințului „obsedat de femei”

„Povestea Ducelui de York e mult mai complexă decât ne-am fi imaginat. Se pare că întregul său comportament i-a conturat întreaga viață. Simplul fapt că și-a început viața sexuală atât de repede a permis ca el să aibă comportamentul pe care l-a avut la maturitate”, a declarat autorul cărții.

Lownie a recunoscut că a stat de vorbă cu peste 100 de oameni, pentru a-și contura cartea pe care a reușit s-o scrie în patru ani. Cartea, care apare azi pe piață, este completarea perfectă a materialelor care au apărut recent în presă și care cimentează legătura pe care Andrew a avut-o cu Epstein, care a murit la 66 de ani în închisoare, în 2019.

Pedofilul a declarat că prințul era „un animal pervers în pat”, „un dependent de sex în serie” și că era „singurul om mai obsedat de femei decât mine”.

image

Expuneri periculoase

Ivan Novikov, fostul șofer personal al lui Epstein, i-a spus lui Lownie următoarele: „De fiecare dată când Andrew ajungea în oraș, îi duceam femei tinere, mai ales prostituate. Odată l-am dus cu mașina pe el și pe două fete care n-aveau mai mult de 18 ani într-un hotel. Ambele fetele de drogau cu cocaină, iar Prințul Andrew se săruta cu una dintre ele”, a ținut acesta să declare.

Prințul Andrew n-a dat niciun răspuns la cartea care promite să expună și mai mult din secretele acestuia, pe care palatul a încercat, ani de zile, să le ascundă sau să le ignore.

„The Rise and Fall of the House of York” este lansată astăzi, pe 14 august, în Marea Britanie, și promite să dinamiteze din nou deja fragila monarhie britanică.   

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg