Relația lor putea să arate altfel, dar Prințul Harry a respins oferta lui William. De ce s-a temut?

4 octombrie, 2022
william și kate jpg

Frații au fost la un pas de o întâlnire memorabilă care i-ar fi putut ajuta să își sudeze relația, dar Harry a fost îngrozit că presa ar putea afla și a dat înapoi.

Expertul regal Valentine Low scrie în cartea „ Courties: The Hidden Power Behind the Crown” că William, în vârstă de 40 de ani, a încercat să vorbească cu fratele său, despre care se teme că se află într-o „criză”, dar regalul a amânat convorbirea.

Se crede că William i-a trimis un mesaj lui Harry pentru a-l întreba dacă se pot vedea după ce acesta din urmă a acordat un interviu împreună cu soția sa. Meghan Markle, în timpul turneului din Africa.

Inițial, Ducele de Sussex a fost în favoarea dialogului, dar a ezitat când fratele său a explicat că secretarul său privat va fi la curent cu întâlnirea, pentru că el se ocupă de programări.

Harry, 38 de ani, era atât de îngrijorat că echipa lui William va divulga vizita presei, scrie Low, încât i-a spus moștenitorului tronului să anuleze întâlnirea, stricând probabil o șansă solidă de a-și rezolva problemele.

Mai multe pentru tine...

Conflictele fraților regali au început cu mult înainte ca Harry și Markle să călătorească în Africa de Sud, dar interviul – în care Harry a confirmat că el și fratele său s-au înstrăinat – pare că a deschis niște porți.

„Cu siguranță suntem pe drumuri diferite în acest moment, dar voi fi mereu acolo pentru el, deoarece știu că și el va fi mereu acolo pentru mine”, i-a spus Ducele de Sussex lui Tom Bradby la acea vreme.

Și când Bradby a întrebat-o pe actrița din „Suits”, în vârstă de 41 de ani, dacă este bine în mijlocul rupturii de familia regală, Markle a răspuns în lacrimi: „Îți mulțumesc că ai întrebat, pentru că nu mulți oameni au făcut-o”.

Interviul a dominat știrile și a eclipsat călătoria lui William și a soției sale, Kate Middleton, în Pakistan.

Potrivit lui Low, Prințul și Prințesa de Wales „au văzut-o ca pe o încercare deliberată de a-i scoate din titluri”, iar asta a amplificat tensiunea dintre cele două cupluri.

Se pare că Markle a încercat să se întâlnească în privat cu Regele Charles în timpul petrecut în Marea Britanie pentru înmormântarea Reginei Elisabeta, dar nu au reușit să găsească timp. În cele din urmă, Harry și Meghan s-au reîntors în SUA.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg