Prințul Harry a stat doar câteva ore la Londra, după care a zburat în Nigeria

Actualizat:

Susținut de o singură rudă, mezinul Regelui Charles a plecat imediat după încheierea slujbei oficiate pentru Invictus pentru a se reuni cu soția sa în Nigeria.

Singur la Londra. FOTO: Profimedia
Singur la Londra. FOTO: Profimedia

Prințul Harry a revenit marți la Londra pentru festivitățile prilejuite de cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, a căror competiție inaugurală a avut loc la Londra, în urmă cu un deceniu, pentru veteranii și militari răniți ori bolnavi. Aniversarea a fost marcată printr-un panel marți și o slujbă la Catedrala St. Paul miercuri, unde Prințul Harry a luat cuvântul, iar actorul din „Homeland”, Damian Lewis, a recitat poemul „Invictus” (scriitorul poemului, William Henley, este comemorat cu un bust comemorativ în cripta catedralei).

Dintre cei care i-ar fi putut fi alături, singurul care l-a susținut, cu adevărat, a fost unchiul său din partea mamei, Contele Charles Spencer.

Per total, ceea ce ar fi putut fi o ocazie ideală pentru o reuniune tată-fiu s-a transformat într-o vizită-fulger, deoarece Prințul Harry a plecat la doar câteva ore după slujbă, pregătit să se alăture soției sale, Meghan Markle, pentru incursiunea pe care au fost invitați s-o facă în Nigeria. Se vorbește că cei doi au fost invitați de șeful Statului Major al Apărării, cel mai înalt oficial militar de rang din țară, pe care Prințul Harry l-a întâlnit la Jocurile Invictus de la Dusseldorf în septembrie anul trecut.

Vorbind pentru publicația „Hello!”, prietenul lui Harry și directorul Fundației Invictus Games, David Wiseman, a dat câteva detalii: „Mergem în Nigeria în următoarele câteva zile și vrem să vedem progresul care se face în ceea ce privește stabilirea și dezvoltarea recuperării sportului în acea națiune și să sărbătorim acest progres incredibil pe care l-au făcut."

Ce-i drept, Meghan Markle nici n-a vrut să pună piciorul în Marea Britanie, ca să nici nu-l eclipseze iar pe soțul său, dar mai ales pentru a nu deveni ea, din nou, ținta răutăților. Măcar în Nigeria e sigură că va fi tratată ca o adevărată regină!

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg