Prințul Harry, răsturnare de planuri! Mezinul regal și-a anulat călătoria de săptămâna asta la Londra

Actualizat:

Harry nu va mai călători la Londra săptămâna aceasta, chiar dacă începe procesul său împotriva News Group Newspapers (NGN) a lui Rupert Murdoch.

Prințul Harry Foto Getty Images jpg

Ducele de Sussex, în vârstă de 40 de ani, care a acuzat publicația tabloidă de colectare ilegală de informații, va depune mărturie abia mai târziu în cadrul procesului. Această decizie contrazice afirmațiile anterioare conform cărora Harry ar participa chiar în prima zi a procesului și ar beneficia de „protecție limitată a poliției” în timpul șederii sale în Marea Britanie.

Conform publicației HELLO!, presupusa călătorie a Ducelui de Sussex în Anglia, în această săptămână, nu va avea loc, ci ar fi programat să depună mărturie în instanță abia în februarie.

Prințul Harry, GettyImages jpg

Procesul, care se axează pe acuzațiile de piraterie telefonică și încălcări ale confidențialității de către The Sun și de-acum dispărutul News of the World, marchează un alt capitol din lupta juridică continuă a lui Harry cu presa britanică.

Între 1996 și 2011, Prințul Harry susține că jurnaliștii și anchetatorii privați angajați de NGN au accesat ilegal informațiile sale personale. NGN a negat acuzațiile, dar Ducele de Sussex rămâne ferm în căutarea răspunderii, o luptă pe care a descris-o ca fiind profund personală.

Are față de tabloide o ură viscerală, lucru care s-a regăsit adesea în atitudinea ambelor părți. Cert este că rana este veche, de când mama sa, hăituită de paparazzii, a murit violent la Paris, într-un accident de mașină.

Presa nu l-a menajat nicicând pe Harry. Nici în tinerețe, nici după căsătoria cu Meghan Markle. Cât de cât, în SUA, a reușit totuși să trăiască mai liniștit și mai departe de obiectivele scrutătoare ale paparazzilor.

Prințul Harry, Duce de Sussex, va lua parte în proces

În timpul apariției sale la The New York Times's DealBook Summit de luna trecută, Harry și-a subliniat angajamentul de a-i trage pe cei responsabili la răspundere. A spus că nu dorește compromiterea jurnalismului în general, doar pentru câteva cazuri de oameni care nu respectă codul deontologic. Și crede că e păcat ca astfel de acțiuni să decredibilizeze media.

Cazul Ducelui se audiază în paralel cu alte capete de acuzare importante împotriva NGN, deși el este unul dintre ultimii reclamanți care încă urmăresc problema în instanță.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg