Prințul Harry rupe tăcerea! A criticat verdictul „șocant”, după ce a pierdut procesul împotriva presei

Actualizat:

Mezinul regal aflat în prezent în Marea Britanie a spus lucrurilor pe nume în ceea ce privește pierderea procesului împotriva Associated Newspapers printr-o declarație amplă.

Prințul Harry, 7 07 26, profimedia 1115058676 jpg

Ducele de Sussex a rupt tăcerea după ce procesul său împotriva Associated Newspapers a fost respins de Înalta Curte. Prințul Harry a emis o declarație comună extinsă cu baroneasa Doreen Lawrence în care spune că este vorba de o „mușamalizare evidentă”, „șocantă” și „nejustificată”.

O parte din declarația Prințului Harry

„Noi ne-am prezentat în fața Curții căutând dreptate și responsabilitate. Dar nu am primit niciuna dintre acestea. Această hotărâre reprezintă o inversare completă a poziției pe care judecătorii anteriori au adoptat-o ​​în legătură cu acuzațiile de piraterie informatică formulate cu succes atât împotriva News Group Newspapers, cât și împotriva Mirror Group Newspapers (care au fost astfel catalogate, la momentul respectiv, de judecătorul care a luat această decizie).

„Constatările generice despre diverși detectivi privați, care au fost reținute de instanțe în aceste acuzații paralele ca fiind implicate în activități ilegale în același timp, în legătură cu povești similare și persoane cunoscute, au fost complet ignorate. Faptul că această Curte a ales să le respingă reprezintă o inconsecvență greu de înțeles sau de reconciliat cu bunul simț sau cu probele audiate în sala de judecată.”

Cazul Prințului Harry a fost clasat marți

Prințul Harry, ianuarie 2026, Profimedia (1) jpg

„Este o mușamalizare completă și evidentă, dar din păcate nu chiar neașteptată. Cu toate acestea, eforturile la care a ajuns Curtea pentru a exonera Mail sunt la fel de șocante pe cât sunt de total nejustificate.”, se arată în declarația Prințului Harry, profund dezamăgit că demersul său nu a avut sorți de izbândă, drept pentru care este vădit nemulțumit de decizia Instanței.

A vrut să pară cât mai relaxat în fața mulțimilor

Prințul Harry la Londra,profimedia 1115087796 jpg

„Când Curtea spune că nu există suficiente dovezi ale unor fapte ilegale, în ciuda documentelor care arată contrariul, atunci ne întrebăm cum s-a putut realiza vreodată dreptatea.

Nu trebuie să trecem peste momentul în care un detectiv particular folosit de Mail a recunoscut în înregistrări video că a urmărit-o ilegal pe baroneasa Lawrence sau când o jurnalistă a înregistrat numele detectivilor particulari pe care i-a folosit pentru a afla informații medicale extrem de sensibile (pe care chiar și Mail era prea îngrijorat să le publice) sau când un alt detectiv particular i-a trimis contracost unuia dintre jurnaliști informații private de călătorie ale unei tinere care-și vizita iubitul: locul pe care îl avea aceasta în avion și detaliile biletului său, totul în schimbul unei plăți.”

”Caracatița” pare evidentă în ochii lui Harry, care se simte nedreptățit în acest proces, lucru care se adaugă unei serii întregi de dezamăgiri pe care Londra i le-a adus.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg