Prinţul Harry şi iubita Meghan Markle, surprinşi a doua oară împreună

Actualizat:
harry si meghan jpeg

A Match Made In Heaven. În seara de sâmbătă, Prinţul Harry a apărut a doua oară în public, de mână cu iubita lui, Meghan Markle, după o ieşire în Londra. Cei doi tocmai ieşeau de la o cină romantică din clubul exclusivist Soho.

Actriţa de origine americană petrece din ce în ce mai mult timp la Palatul Kensington, odată cu intrarea în noul an, iar sursele spun că o eventuală logodnă este iminentă.

Foto: Dailymail.co.uk

Şi tot surse apropiate actriţei de 35 de ani susţin că aceasta vrea să petreacă cât mai mult timp posibil alături de nepotul reginei, înainte să se întoarcă la filmările pentru serialul Suits, în Canada, la începutul lunii martie.

Altfel, Harry şi Meghan fac o pereche foarte frumoasă şi din punct de vedere stilistic, căci la ieşirea cu pricina ambii au avut un look foarte cool, în special prinţul, obligat, prin originea sa, la ţinute de cele mai multe ori scorţoase.

Duminica, Meghan a lipsit, însă, de la cursa caritabilă pentru organizaţia Heads Together

La cina cu Meghan, Harry a purtat la ţinuta sa casual un fes care i-a dat un aer cool, în timp ce iubita lui a apărut la fel de şic ca de obicei, piesa de rezistenţă fiind botinele ei Burberry din piele întoarsă. Foarte british, nu-i aşa?

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg
ceremonie în onoarea Împărătesei Wu Zetian  profimedia 0720868648 jpg
Prințesa Elisabeta si Prințesa Margaret  foto   profimedia 0961147713 jpg
Prințesa Charlotte FOTO Profimedia
Un doliu scurt pentru Regina Sonja   Profimedia jpg
2 maha vajiralongkorn regele thailandei 1 jpg jpeg
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank la nunta lor   Instagram jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințesa Leonor cu tatăl ei, Regele Spaniei, Profimedia (2) jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein al Iordaniei, Getty (1) jpg
Noua generație de prințese iordaniene   Profimedia, Casa Regală hașemită jpg
Kate Middleton și Prințul William în Iordania, Profimedia jpg