Prințul Italiei nu poate sta singur! Între fosta soție și ultima sa cucerire, Emanuele Filiberto a ales pasiunea

Inima lui zburdalnică, prinsă odinioară între o franțuzoaică celebră și o mexicancă hot, a decis pe cine vrea din nou lângă el.

Prințul Emanuele Filiberto de Savoia, iunie 2025   pagina oficială 1 jpg

Când și-a anunțat divorțul de actrița franceză Clotilde Coureau, după ce ani buni au format un cuplu solid, toată lumea a fost foarte surprinsă. Cu atât mai mult cu cât fiica lor cea mare, Vittoria, e desemnată acum moștenitoarea dinastică a Casei de Savoia.

Însă Prințul Emanuele Filiberto al Italiei nu a stat prea mult singur și, între regretul divorțului și preluarea titlului de șef al Casei de Savoia, după decesul tatălui său, Vittorio Emanuele - fiul ultimului rege al Italiei și pretendent al tronului Italiei - a descoperit o nouă dragoste alături de mexicanca Adriana Abascal. Iar relația lor, care a evoluat până la logodnă, părea fix ruptă din povești. Însă povestea s-a încheiat înainte ca cei doi să ajungă la altar...

Ultima oară i-am văzut împreună la începutul lunii octombrie, la Roma, cu ocazia desfășurării capitolului general al ordinelor dinastice ale casei de Savoia. Totul părea să meargă bine, înainte ca un mesaj, șters imediat, să anunțe pe contul de Instagram al Adrianei despărțirea lor pe 11 decembrie 2025. De atunci, speculațiile au luat amploare, alimentate de lipsa imaginilor cuplului. Emanuele Filiberto a participat singur la gala filialei pariziene a ordinelor dinastice, înainte de a pleca, tot singur, în Elveția. În același timp, Adriana posta imagini din Insulele Moustique…

Cei doi și-au petrecut finalul de an 2025 separați, cu Emanuele Filiberto călătorind în Laponia, apoi în Sicilia, Liguria și Vatican, și cu Adriana înconjurată de prieteni la Paris. Cuplul a apărut însă duminică, 12 aprilie 2026, pe aleile salonului de design PAD Paris, amenajat în grădina Tuileries, afișând o complicitate regăsită.

Fascinați de descoperirea creațiilor expuse, prințul Emanuele Filiberto de Savoia și Adriana Abascal păreau fericiți să fie din nou împreună. Fiind weekend, cuplul a apărut în ținute casual cu cămăși din denim, o rochie bleumarin și o centură lată pentru ea, iar el o jachetă din piele de culoare închisă. Nu departe de ei, Victor Joven, directorul de relații externe al PAD și prieten drag al Adrianei, precum și fiica acesteia, Jimena Villalonga, purtând, la fel ca mama sa, o pereche spectaculoasă de cizme de la casa de modă a familiei, Skorpios.

O reuniune care le-a readus tuturor zâmbetul pe chip și, mai ales, speranța că pretendentul la tronul Italiei va avea din nou alături de el o doamnă distinsă și elegantă.

FOTO: Instagram, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg