Prințul moștenitor al Iordaniei a postat o imagine adorabilă a fiicei sale, Iman, împreună cu regele hașemit

De mai mult de șase luni, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei este bunicul fericit al unei nepoate pe nume Iman.

Prințesa Rajwa, Prințul Hussein, Regina Rania și Regele Abdullah profimedia 0880399761 jpg

Acest nou rol îl umple de bucurie, așa cum se poate observa într-o fotografie emoționantă postată sâmbătă, 8 februarie, de fiul său, Prințul Moștenitor Hussein. În cadrul respectiv, fiul cel mare al regelui a dezvăluit un moment tandru împărtășit de fiica sa, Iman, născută pe 3 august 2024, și bunicul ei, Abdullah al II-lea.

În fotografia respectivă, regele în vârstă de 63 de ani apare jucându-se cu prima și deocamdată singura sa nepoată. Micuța Iman este fotografiată prinzând chipul bunicului ei între cele două mâini minuscule ale sale. „Iman cu bunicul ei prețios”, este mesajul scris de Prințul Hussein alături de fotografia postată pe contul lui oficial de Instagram. 

De la venirea sa pe lume, primul copil al Prințului Hussein și al Prințesei Rajwa a adus bucurie întregii familii regale hașemite. Foarte activă și ea pe rețelele de socializare, Regina Rania împărtășește frecvent cu urmăritorii săi momente surprinse alături de micuța ei nepoată Iman.

În curând vor fi bunici pentru a doua oară

În ianuarie 2025, Regina Rania a anunțat că fiica ei, Prințesa Iman, este însărcinată și ea cu primul ei copil, provenit din mariajul cu soțul ei, Jameel Alexander Thermiotis. Deși nu s-au oferit informații cu privire la termenul sarcinii, un lucru este sigur... Abdullah al II-lea și Rania sunt cât se poate de pregătiți să întâmpine această a doua comoară a lor.

Pe 30 ianuarie, Prințul moștenitor Hussein și-a sărbătorit tatăl, a postând pe Instagram o fotografie în care apare împreună cu regele hașemit, care a aniversat 63 de ani, cu următorul mesaj: „An de an, ești stâlpul neclintit al acestei națiuni. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze și să te protejeze, Maiestate!”.

Regele Abdullah si Prințul Hussein foto Instagram jpg

Născut la Amman, la 30 ianuarie 1962, Regele Abdullah este fiul cel mare al răposatului Rege Hussein și al Prințesei Muna. Aceasta din urmă a fost a doua soție a Regelui Hussein,  cuplul regal divorțând la 21 decembrie 1972. Mama suveranului este britanică prin naștere, pe numele ei de botez Toni Avril Gardiner, și și-a schimbat numele în Muna Al Hussein după căsătorie.

Pe jumătate britanic, așadar, Regele Abdullah i-a urmat la tron tatălui său pe 7 februarie 1999, după ce aceasta a murit de limfom.

Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg