Prințul William a organizat o petrecere în grădină, pe ploaie, în numele Regelui! Cine i-a fost alături

Evident, marea absentă a fost soția sa, Kate Middleton. Prințesa de Wales lipsește pentru prima dată de la acest tip de eveniment. Nici măcar ploaia însă nu le-a stricat petrecerea în grădină.

Prințul William la garden party, Profimedia (2) jpg

Foarte repede, domeniul rezervat petrecerii s-a transformat într-o mare de umbrele, însă nu este nimic deosebit, britanicii au învățat să conviețuiască cu ploaia.

Prințul William la garden party, Profimedia (3) jpg

La patru ace și cu joben, William a făcut tot posibilul să fie zâmbitor, carismatic și să se bucure de moment. Activii familiei regale s-au reunit. Viitorul rege a fost susținut de verișoarele sale Zara și Prințesele Eugenie și Beatrice. Nu a lipsit nici soțul Zarei, Mike Tindall.

Fiica Prințesei Anne a fost adorabilă, surprinsă într-un moment Mary Poppins. Prezent a fost și fratele Zarei, Peter Phillips.

”Petrecerea Suveranului” a fost găzduită în grădina Palatului Buckingham ieri, 21 mai 2024.

Reuniunea regală i-a strâns pe toți laolaltă, după mult timp.

Prințul William și-a invitat personal membrii familiei la garden party să îi fie alături, în timp ce soția sa, Prințesa de Wales, își continuă recuperarea după tratamentul cancerului.

Ploaia nu a afectat organizarea. William și verii săi au socializat din plin cu oaspeții. Viitorul rege, în vârstă de 41 de ani, a glumit că este „vremea perfectă pentru înot”, în timp ce s-a întâlnit cu Douglas Whitlam, președintele Swim England, iar mai târziu a dezvăluit că fiul său, Prințul George, în vârstă de zece ani, este un „potențial pilot în devenire”. S-a confesat lui Chrissie Lacey, care i-a dăruit lui William biscuiți de casă făcuți de ea, întrucât Prințul de Wales este un mare iubitor de biscuiți.

De asemenea, William a plecat cu o carte pentru copii pe care s-a angajat să o citească prințului Louis la culcare, de la autorul în devenire Rowan Aderyn, parte a echipei Prince's Homewards din Newport, Gwent.

În ultimii ani, mulți fani regali s-au întrebat adesea de ce verișoarele Prințului de Wales nu își alocă sarcini regale, în special într-un moment în care există presiuni asupra unui contingent mai mic de membri ai familiei regale.

Răspunsul este pentru că și-au făcut deja cariere. Beatrice lucrează pentru compania de tehnologie din SUA, Afiniti, în timp ce Eugenie este director la galeria de artă Hauser & Wirth din Londra.

Foto: GettyImages & Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg