Prințul William a vorbit emoționat despre „cea mai mare durere”, impresionând profund audiența

Moștenitorul tronului britanic a lăudat progresul care se face la Child Bereavement UK, un proiect caritabil drag lui, și-a subliniat cât de important e sprijinul pe care copiii îl primesc în cele mai dificile momente din viața lor. Prințul William se identifică mult cu ei!

Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg

În timp ce toată lumea se gândea la perioada dificilă prin care familia regală, implicit William, au trecut recent – din cauza diagnosticului de cancer primit atât de Regele Charles, cât și de Kate Middleton – ei bine, nu ultimele luni i-au pricinuit prințului cea mai mare suferință trăită vreodată până acum. Ci pierderea mamei, când nu era decât un adolescent.  

William n-avea mai mult de 15 ani când și-a pierdut mama din cauza accidentului auto în care Prințesa Diana a fost împlicată la Paris și știe prea bine ce suferință cruntă presupune o asemenea pierdere. Iar acum, când poate ajuta alți copii să treacă peste pierderile importante din viața lor, o face fără să stea pe gânduri.    

Participând la aniversarea de 30 de ani  a Child Bereavement, în seara de 13 aprilie, William a declarat că este extrem de încântat că acest proiect caritabil își unește forțele cu Winston’s Wish, care sprijină copiii îndoliați, părinți, tineri sau familii întregi care au experimentat pierderea unei persoane apropiate.

„Doiul este cea mai mare durere pe care o poate trăi un copil sau părinte și, în timp ce nu putem preveni astfel de pierderi, putem să ne asigurăm că persoanele în cauză beneficiază de ajutor specializat și îngrijire, pentru a se pune din nou pe picioare”, a declarat prințul.

Mai multe pentru tine...

„În cei 16 ani de când patronez Child Bereavement UK, am văzut cum munca acestora poate schimba în bine viața cuiva afectat de o pierdere mare. Am observat câtă nevoie este pentru acest fel de ajutor și sunt extremd e încântat că Child Bereavement UK și Winston’s Wish își unesc forțele pentru a-și extinde spriijinul celor care au nevoie de el”, a adăugat William.

Viitorul rege britanic n-a fost niciodată la fel de verbal ca fratele lui, Prințul Harry, despre suferința pe care i-a cauzat-o pierderea mamei, însă nici statutul celor doi frați nu este același.

În timp ce William se pregătește să urce pe tron, Harry are libertatea de-a se putea plânge de diverse lucruri chiar și în public și a-și etala sentimentele fără prea multe rețineri. Însă a fost o surpriză pentru toată lumea să observe empatia pe care William le-o poate arăta copiilor care au experimentat pierderi asemănătoare cu a lui.

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg