Prințul William detestă ideea de a fi habotnic. Alege să fie ”un credincios discret”, chiar dacă va conduce Biserica Anglicană

Ca viitor monarh, Prințul William va fi într-o zi conducătorul Bisericii Anglicane. 

Prințul William la slujba Ordinului Bath de la Westminster Abbey, Profimedia (1) jpg

Cu toate acestea, abordarea sa față de religie diferă de cea a predecesorilor săi recenți, Regina Elisabeta și Regele Charles.

William, Westminster Abbey, GettyImages (2) jpg

Deși Prințul de Wales, în vârstă de 43 de ani, participă la slujbele religioase alături de familia regală în timpul sărbătorilor importante - inclusiv la defilarea de Crăciun înspre Biserica Sfânta Maria Magdalena din Sandringham - nu este cunoscut pentru participarea la slujbele săptămânale așa cum au făcut-o tatăl și bunica sa înaintea lui.

William, Westminster Abbey, GettyImages (1) jpg

Înainte ca William și Kate Middleton, în vârstă de 44 de ani, să participe miercuri la instalarea Damei Sarah Mullally ca al 106-lea Arhiepiscop de Canterbury, o sursă apropiată prințului a declarat pentru The Sunday Times: „Această săptămână este o oportunitate de a le arăta oamenilor, atunci când intră în Catedrala din Canterbury, cum se poziționează. Pentru el, este ca și cum ar fi trasat o linie în nisip cu privire la locul în care se află și este foarte important ca aceasta [întrebarea privind angajamentul său față de Biserică] să fie clarificată.”

„Sentimentul lui este: «Poate că nu sunt la biserică în fiecare zi, dar cred în ea, vreau să o susțin și acesta este un aspect important al rolului meu și al următorului rol și îl voi lua foarte în serios, în felul meu».”

Căci William este asumat și foarte ”în felul lui”.

Cumva, Prințul de Wales nu vrea să facă paradă cu credința sa. Nu vrea să fie habotnic și nu îl caută pe Dumnezeu la slujbe, cam ăsta este mesajul.

Biserica Anglicană este o instituție creștină istorică, desprinsă de Roma în timpul Reformei engleze din secolul al XVI-lea, sub regele Henric al VIII-lea. Este biserica oficială a Angliei (Church of England), îmbinând tradiții catolice cu principii protestante. Comuniunea Anglicană mondială este condusă simbolic de Arhiepiscopul de Canterbury.

În prezent, pentru prima oară, Arhiepiscop de Canterbury este o femeie, ceea ce vorbește mult despre schimbarea ce începe să aibă loc în ideologia bisericească actuală, chiar de la vârf.

Dame Sarah Mullally este prima femeie numită Arhiepiscop de Canterbury în 1428 de ani.

Dame Sarah Mullally a fost desemnată Arhiepiscop de Canterbury și a pozat în Capela Sf. Anselm din Catedrala Canterbury, Kent, după anunțul că va deveni al 106-lea arhiepiscop de Canterbury, este prima dată când o femeie este numită în această funcție.

Are 63 de ani, este căsătorită și mamă a doi copii. Ea a fost numită anul trecut de însuși Regele Charles, într-o mișcare istorică, la 11 luni după ce Justin Welby a demisionat, pe fondul unui scandal legat de protecția copiilor.

Reverenda Dame Sarah Mullally va deveni al 106-lea Arhiepiscop de Canterbury - și prima femeie care deține această funcție de când a fost creată pentru Sfântul Augustin în anul 597, potrivit Revista PEOPLE.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg