Prințul William dezvăluie ce discuții intense au început să poarte el și Prințesa Kate cu Prințul George

George Alexander Louis este primul născut al Prințului de Wales, titlu ce-i va reveni, la un moment dat, micuțului acum în vârstă de 11 ani.

Prințul William Kate Middleton cu Prinții George Charlotte și Louis GettyImages 2187955497 jpg

Prințul George va deveni, într-un viitor apropiat, monarh britanic și îi va succeda tatălui său, Prințul William. Ca toți ceilalți moștenitori ai tronului, George a început deja instructajul. Căci pregătirea regală este o muncă titanică, meticuloasă, care nu se termină niciodată.

Copilăria este respectată în Regat și odraslele de la Palat au acești primi ani magici, în care sunt lăsați să se bucure din plin de viață, ca oricare alți copii.

Odată cu 9 ani însă, treburile devin din ce în ce mai serioase, iar între 7 și 8 ani moștenitorii află că acesta este destinul lor regal.

Pe măsură ce se face din ce în ce mai mare și mai înțelept, discuțiile cu George devin din ce în ce mai serioase. Un subiect sensibil a fost deja abordat cu viitorul moștenitor al tronului. Dezvăluirea a fost făcută chiar de tatăl său.

Kate, William și copiii lor  foto   Profimedia jpg

Prințul de Wales a mărturisit că el și Prințesa Kate au început să aibă conversații importante despre Holocaust cu fiul lor cel mare, Prințul George.

În cadrul comemorărilor organizate luni pentru a marca Ziua Memorială a Holocaustului, Prințul William a vorbit cu Alfred Garwood, născut în Polonia, care a supraviețuit lui Bergen-Belsen în copilărie, și cu supraviețuitoarea genocidului bosniac Sabina Kadic-Mackenzie, care locuiește acum la Liverpool.

Kate, William, Holocaust, GettyImages (1) jpg

Imaginile sunt emoționante cu Catherine, Prințesa de Wales și cu Prințul William, Prinț de Wales, când aprind lumânări în timpul unei ceremonii de comemorare a Zilei Memoriale a Holocaustului, pe 27 ianuarie 2025, la Londra, Anglia. Premierul Keir Starmer și Prințul William s-au numărat printre oficialii și celebritățile britanice care au marcat Ziua Memorială a Holocaustului și cea de-a 80-a aniversare de la eliberarea orașului Auschwitz-Birkenau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Kate, William, Holocaust, GettyImages (2) jpg

În tot acest timp, Regele Charles a mers tocmai până în Polonia pentru a marca importantul eveniment, alături de alte fețe regale europene importante.

Charles împreună cu alți membri regali europeni au participat la slujba de comemorare a Holocaustului, Profimedia (6) jpg

Este vorba de o premieră istorică! Charles a devenit primul monarh britanic care a vizitat Auschwitz.

Cuplul regal al prinților de Wales a amintit dorința lor de a-și învăța cei trei copii despre Holocaust, iar William, în vârstă de 42 de ani, a spus: „George a ajuns la vârsta la care începe să înțeleagă lucrurile. Așadar, devine interesant să vorbești cu el despre ceea ce s-a întâmplat”.

Ieri după-masă, Kate și William s-au alăturat celor aproximativ 50 de supraviețuitori ai Holocaustului în Guildhall. Mama regală a trei copii a avut o reuniune emoționantă cu Yvonne Bernstein și Steven Frank, pe care i-a și fotografiat în 2020.

În Polonia, alături de Regele Charles au participat cele mai importante case regale europene, reprezentate de Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, Regina Letizia a Spaniei, Regina Mary a Danemarcei, Regina Mathilde, Regele Willem-Alexander și Regele Frederik. Cu toții au spus prezent la comemorarea a 80 de ani de la eliberarea fostului lagăr de concentrare și exterminare german Auschwitz-Birkenau.

Regina Mathilde a Belgiei a fost vizibil mișcată în timpul serviciului și a fost văzută ștergându-și lacrimile, în timp ce oaspeții ascultau poveștile emoționante ale supraviețuitorilor Holocaustului.

Foto: GettyImages & Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg