Prințul William n-a mai așteptat și a făcut anunțul! Vești importante, înaintea ieșirii sale solo

Prințul de Wales va vizita Sheffield marți. Începe săptămâna cu o agendă încărcată.

Prințul William în Scoția, Profimedia (1) jpg

Prințul de Wales marchează o etapă importantă înaintea vizitei sale solo la Sheffield, care va avea loc marți.

Viitorul rege, în vârstă de 43 de ani, este hotărât să pună capăt definitiv lipsei de adăpost prin programul său Homewards, iar săptămâna aceasta, campania își marchează a doua aniversare de existență.

Într-o scrisoare dedicată specialei aniversări, William i-a îndemnat pe cei care lucrează la campanie să „Continue!”, descriind cum inițiativa a început să „schimbe ritmul” în ceea ce privește „această provocarea uriașă”.

El a adăugat că programul său este acum în „mod de implementare” și și-a exprimat optimismul că va duce la schimbări pe termen lung.

„Acum există oameni care nu se mai confruntă cu lipsa de adăpost datorită eforturilor voastre extraordinare”, a spus Prințul în scrisoarea prin care a mulțumit coalițiilor locale Homewards.

William a efectuat multe vizite în Marea Britanie pentru a lansa inițiativa sa Homewards în 2023.

Kate și William, GettyImages (13) jpg

Vizita lui William în orașul din South Yorkshire are loc în contextul în care Homewards anunță progrese majore în cele șase locații principale ale sale: Aberdeen; Bournemouth, Christchurch & Poole; Lambeth; Newport; Irlanda de Nord și Sheffield.

Primii rezidenți se vor muta în locuințe livrate de Innovative Housing Project în Sheffield, iar William va vizita, de asemenea, o școală locală pentru a vedea impactul unui nou model de intervenție timpurie, introdus pentru a identifica tinerii care ar putea fi expuși riscului de a rămâne fără adăpost și pentru a oferi sprijin preventiv.

„Upstream” este modelat după proiectul australian Geelong, care a înregistrat o reducere cu 40% a numărului de tineri fără adăpost și o reducere cu 20% a numărului de tineri care abandonează școala timpuriu.

Peste 100 de inițiative apărute anume pentru combaterea lipsei de adăpost în cele șase locații sunt acum în desfășurare, implicând crearea de noi locuințe, finanțare, date, intervenție timpurie, ocuparea forței de muncă și schimbarea discursului pentru a reformula percepțiile asupra lipsei de adăpost și a inspira optimism că aceasta poate fi pusă capăt.

Campania este un obiectiv major pe termen lung pentru William, care a povestit cum vizitele la adăposturi împreună cu regretata sa mamă, Diana, Prințesă de Wales, pe vremea când era copil, i-au lăsat o impresie profundă și durabilă și i-au inspirat munca.

Mama sa a fost un model și tot Prințesa Diana l-a inspirat și pe mezinul Harry, care este la fel de implicat în a ajuta oameni și cauze. Este acest fir invizibil care îi leagă pe toți trei, chiar dacă nu se mai întâlnesc fizic. Regretata Diana a părăsit planul material, iar cei doi frați nu își vorbesc de ani de zile. Toți fanii regali speră încă ca Harry și William să arunce securea războiului, la un moment dat.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg