Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA

Traversând una dintre cele mai dificile perioade regale, moștenitorul tronului răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”.

Kate, William, BAFTA, GettyImages (3) jpg

Mărturia Prințului William făcută la Premiile BAFTA descifrează tensiunile de la Palat. Situația este cât se poate de încordată.

Au venit și au făcut față. Dincolo de zâmbete, dar și de grimase, greul cade zilele astea pe William și Kate, care au misiunea ingrată de a restabili încrederea în monarhie, după ce Andrew Mountbatten-Windsor, în vârstă de 66 de ani, fost duce de York și fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, a distrus-o.

Kate, William, BAFTA, Profimedia (2) jpg

Uneori cu pumnii încleștați, viitorul monarh vrea să salveze ce a mai rămas din credibilitatea de la Palat. Singura lui armă este frumoasa Kate Middleton, prințesa atât de îndrăgită de britanici.

Kate, William, BAFTA, GettyImages (1) jpg

Asumându-și evidențele, Prințul William a făcut duminică seară zguduitoarea mărturisire.

Prințul de Wales a participat duminică la gala premiilor BAFTA 2026 alături de soția sa, Kate Middleton, unde a fost întrebat despre filmul „Hamnet”.

„Hamnet”, care a câștigat în cele din urmă la categoria cel mai bun film britanic al galei anuale de premiere, are ca temă situația dintre William Shakespeare și soția sa, Agnes Hathaway, care s-au confruntat cu moartea tragică a fiului lor de 11 ani.

William, în vârstă de 43 de ani, a recunoscut că n-a apucat să vadă filmul, mărturisind sincer că nu are starea de spirit potrivită.

Kate Middleton și Prințul William BAFTA 2026 foto profimedia 1077412247 (2) jpg

Prințesa Kate a îmbrăcat o rochie vaporoasă Gucci, pe care a mai purtat-o ​​în 2019, în timp ce viitorul rege britanic a fost elegant ca întotdeauna, într-un costum din catifea bordo. Cuplul regal a zâmbit mulțimii în timp ce pășea pe covorul roșu.

„Ca să vizionez un film, trebuie să fiu calm și recunosc că în această perioadă, mi-am pierdut calmul”, a spus William, Prințul de Wales, conform Daily Mail. „Însă e pe lista de filme pe care urmează să le văd”, a mai menționat moștenitorul tronului regal.

În ciuda problemelor cu care se confruntă William, Kate a reușit totuși să vizioneze filmul. Prințesa de Wales a mărturisit că este foarte emoționant și că i-au dat lacrimile vizionându-l.

”Nu știu dacă a fost o idee bună să-l vizionez”, a glumit ea. ”M-a lăsat în lacrimi, e bine realizat, iar coloana sonoră este fantastică.”, a detaliat Catherine.

În ciuda dramei actuale din familia regală, Will și Kate au avut o apariție elegantă la Premiile BAFTA. Kate a strălucit în rochia sa Gucci reciclată, în timp ce Will a fost atât de elegant într-un sacou vișiniu din catifea de la Giorgio Armani.

Foto: GettyImages & Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg