Prințul William s-a transformat într-un „morocănos înrăit” în spatele ușilor închise. Apropierea de tron l-a schimbat total

Prințul William a devenit mai irascibil și mai exigent în privat, pe măsură ce se pregătește să preia Coroana, susțin surse din interiorul familiei regale pentru RadarOnline.com.

Kate Middleton și Prințul William foto profimedia jpg

Prințul de Wales, considerat mult timp fața stabilă și abordabilă a monarhiei, ar fi devenit mai puțin răbdător și mai formal, pe măsură ce preia din responsabilitățile tatălui său, Regele Charles, în vârstă de 76 de ani, care-și continuă tratamentul pentru cancer.

O sursă din interiorul palatului a declarat pentru RadarOnline că „fața caldă și abordabilă pe care William o arată în public este foarte diferită de ceea ce vede personalul în spatele ușilor închise. A devenit vizibil iritabil, trântește ordine, cere actualizări constante și așteaptă respect absolut în orice moment”.

Mai mult, în conversații private, William ar fi precizat clar că, odată ce va fi rege, atât Harry, cât și Andrew vor fi tratați cu fermitate - Harry pentru plecarea lui și dezvăluirile din presă, iar Andrew pentru pătarea numelui familiei.

Prințul William  foto   GettyImages jpg

„Apar tot mai multe plângeri. Un voluntar al uneia dintre organizațiile sale caritabile mi-a spus că William sună la orice oră și întreabă: «Câți bani am încasat?» Este mult mai agresiv decât înainte”, continuă sursa RadarOnline.

O sursă apropiată Palatului Kensington a adăugat că „atunci când William era mai tânăr, părea relaxat, chiar vesel. În zilele noastre, este hotărât să-și afirme autoritatea. Pentru el nu mai e vorba doar de îndeplinirea sarcinilor zilnice - este vorba de a se pregăti să fie rege”.

Charles și William, Profimedia jpg

Se așteaptă ca domnia lui William să zguduie Coroana

În timp ce Regele Charles continuă să se lupte cu o formă nespecificată de cancer, William și-a intensificat pregătirile pentru a prelua funcția de la tatălui său bolnav.

Se așteaptă ca domnia lui William să zguduie Coroana - și se pare că acest lucru a început deja, William cerându-i monarhului să se retragă și să pună capăt încercării sale de a reabilita imaginea lui Andrew, menținându-l la marginea familiei regale.

O sursă din interior susține că, sub domnia lui William, Prințul Andrew „nu va mai fi fotografiat niciodată alături de acesta”.

Prințul Andrew și Prințul William   profimedia 1038052398 jpg

Doleanța Prințului de Wales vine după ce o înregistrare cu fratele mai mic al regelui încercând să facă conversație cu un William evident frustrat, la înmormântarea Ducesei de Kent, a devenit virală.

Foto: Getty Images; Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg