Prințul William și amanta s-au evitat la încoronarea Regelui Charles! Cum a apărut Rose Hanbury

De o bună perioadă de timp se zvonește că Rose Hanbury are o aventură cu Prințul William! Ea nu a lipsit nici de la încoronarea Regelui Charles!

printul william si amanta rose hanbury jpg

Toți ochii au fost ațintiți asupra presupusei amante a Prințului William, Rose Hanbury, la încoronarea Pegelui Charles al III-lea, sâmbătă, din cauza presupusei sale aventuri cu prințul de Wales. Socialista britanică s-a aflat de mai multe ori în atenția presei după ce s-a zvonit că are o relație cu fiul cel mare al Regelui Charles, Prințul William.

Ceremonia de încoronare a Regelui Charles și a Reginei Camilla a fost cel mai mediatizat eveniment al anului. Rose Hanbury s-a numărat printre participanții de la încoronare, iar mulți au încercat să găsească dovezi ale prezenței britanicei la ceremonia istorică.

"Unde este Rose Hanbury?", s-au întrebat mulți fani ai familiei regale pe rețelele de socializare. Relația ei apropiată cu familia regală britanică i-a asigurat prezența la eveniment, soțul ei fiind lordul de onoare al regelui. Rose Hanbury, potrivit unei postări pe Twitter, a fost fotografiată alături de soțul ei chiar în spatele corului din Westminster Abbey. Nu numai că soțul lui Rose Hanbury a făcut parte din ceremonie, dar se pare că și fiul ei a fost implicat.

Se știe că Prințesa de Wales și Rose Hanbury au fost cândva prietene apropiate, dar se pare că s-au certat. Cele două au devenit apoi foarte distante una față de cealaltă. Au existat chiar și zvonuri cum că prezența ei la încoronare i-ar putea lua zâmbetul lui Kate Middleton, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Prințesa de Wales a strălucit pe tot parcursul ceremoniei. Totul pentru că Prințul William a evitat-o pe Rose pentru a o face fericită pe soția sa Kate, deoarece știa că prințesa va fi supărată și nu se va concentra la rolul ei de încoronare dacă ei doi se vor întâlni sau vor sta de vorbă.

Cine este Rose Hanbury?

Rose Hanbury are 35 de ani și a lucrat anterior ca model la aceeași agenție cu Kate Moss. Rose este căsătorită încă din anul 2009 cu Marchizul de Cholmondeley, un bărbat cu 23 de ani mai în vârstă decât ea, iar cei doi au trei copii împreună.

Foto: Getty Images, Profimedia, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg