Prințul William și Kate Middleton revin în America după aproape 10 ani

Vizita lui William și a lui Kate Middleton în America, începând de astăzi, marchează o serie de premiere.

Ei bine, Prințul William și Kate Middleton călătoresc la Boston, săptămâna aceasta, pentru ceremonia de decernare a premiilor Earthshot de vineri, 2 decembrie, iar membrii regali au adăugat alte câteva evenimente în itinerariul lor.

kate middleton william avion jpg

Cei doi vizitează America pentru prima dată, din 2014 – și pentru prima dată în calitate de Prinț și Prințesă de Wales, titluri pe care le-au primit după moartea Reginei Elisabeta, în septembrie.

Deși William a dezvăluit anterior că el și Kate Middleton vor călători în Massachusetts, în decembrie, doar pentru ceremonia de decernare a premiilor, cuplul regal s-a răzgândit și va sosi cu două zile mai devreme, pentru a întreprinde o serie de angajamente înainte de a merge la gala care se va bucura de prezența multor staruri de peste Ocean.

Astăzi, 30 noiembrie, William și Kate vor fi întâmpinați la Boston de către primarul din Boston, Michelle Wu, și Caroline Kennedy, în prezent ambasadorul SUA în Australia.

A doua zi, perechea va face o vizită la o organizație nonprofit și un incubator de startup-uri din zona Boston.

Prințul William, Kate Middleton, Prințul Harry și Meghan Markle, Getty (3) jpg

Ceremonia de decernare a premiilor Earthshot va fi evenimentul principal de vineri, care va avea loc la MGM Music Hall din Boston. Dacă evenimentul seamănă cu ceremonia inaugurală de anul trecut, parada celebrităților va avea loc pe un covor verde în loc de covorul roșu tradițional. Anul trecut, William și Kate Middleton au reciclat haine purtate anterior, deoarece participanții au fost încurajați să „țină cont de mediu atunci când își aleg ținuta”.

Cum Prinții de Wales se vor afla, așadar, pe același continent cu Harry și Meghan, există și această curiozitate, legată de o posibilă reuniune de familie acasă la Ducii de Sussex. Ei bine, surse din anturajul celor două cupluri susțin că nu sunt deloc șanse pentru așa ceva.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg