Prințul William și Kate Middleton, târâți în scandalul de pornografie infantilă care-l are în centru pe tatăl lui Meghan Markle

Prințul William și Kate Middleton au luat cunoștință de o scrisoare trimisă poliției în 2019 și transmisă ulterior lui Meghan Markle, care conținea acuzații de abuz sexual asupra copiilor la adresa tatălui înstrăinat al Ducesei de Sussex.

Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Foto: Getty Images

O sursă apropiată familiei regale a declarat joi pentru Daily Mail că este „de neconceput” ca membrii Casei Regale să nu fi fost informați despre existența scrisorii, despre care alte surse au precizat anterior, pentru Page Six, că a fost redactată de fosta soție a lui Thomas Sr., Roslyn Loveless, decedată în 2024.

Aceeași sursă a mai menționat pentru Daily Mail că Meghan și soțul ei, Prințul Harry, nu au primit scrisoarea „în mod secret”.

„Era de datoria poliției să informeze Palatul cu privire la aceste acuzații, iar acest lucru a fost, cu siguranță, făcut”, a declarat sursa. Publicația Page Six a contactat reprezentanții Prinților de Wales pentru a obține un punct de vedere, însă nu a primit un răspuns.

Prințul William, Kate Middleton, Prințul Harry, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Foto: Getty Images

Thomas Markle Sr., în vârstă de 82 de ani, face în prezent obiectul unei anchete a Poliției din orașul Cebu, Filipine, după ce fiul său, Thomas Markle Jr., ar fi descoperit în locuința acestuia „sute, dacă nu chiar mii” de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor.

Thomas Jr., în vârstă de 60 de ani, ar fi găsit imaginile în câteva cutii depozitate în casa din Filipine a tatălui său. „Când am găsit aceste materiale, am fost îngrozit și nu am avut altă opțiune decât să-l denunț pe tatăl meu”, a declarat el săptămâna trecută pentru publicația The Sun.

Știau sau nu?

4 meghan markle thomas markle profimedia 0615560056 jpg jpeg
Foto: Profimedia

Într-o declarație transmisă ulterior, Meghan a afirmat că a fost „profund tulburată” de această veste, dezvăluind că, în 2018, primise o scrisoare care conținea acuzații similare, „îngrijorătoare și tulburătoare”, la adresa tatălui său, aspect care, potrivit ei, a contribuit la înstrăinarea dintre ei.

Poliția Metropolitană din Londra a confirmat că scrisoarea respectivă fusese transmisă biroului Ducelui și Ducesei de Sussex, dar în ianuarie 2019 și nu în 2018, însă nu a fost trimisă mai departe niciunei alte agenții de aplicare a legii.

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Foto: Daily Mail
Mai multe pentru tine...

Ulterior, reporterii publicației Daily Mail ar fi descoperit materiale suplimentare privind abuzul sexual asupra copiilor într-un spațiu de depozitare închiriat de Thomas Markle Sr. în apropierea fostei sale locuințe din Mexic. Materialele, care ar include cărți despre pedofilie și reviste ce înfățișează abuzuri sexuale asupra copiilor, au fost raportate FBI-ului.

Între timp, Andrea Caamano, jurnalistă specializată în problemele familiei regale, a declarat  pentru Page Six că nu a „anticipat implicarea familiei regale în această situație”.

„În ciuda întoarcerii lui Harry și a lui Meghan în Regatul Unit, relațiile rămân complicate și nu cred că Palatul dorește să se implice în chestiuni care îl privesc pe tatăl lui Meghan”, a adăugat ea.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg