Prințul William și Prințesa Kate se pregătesc să-l primească pe Donald Trump în vizita de stat la Windsor

În iunie 2019, înainte de pandemie și de pierderea fotoliului de la Casa Albă, soții Trump vizitau Marea Britanie și erau găzduiți de Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a.

Trump în vizită în UK în 2019, Profimedia jpg

În prezent, în 2025, Charles al Marii Britanii îl va primi pe președintele american pentru prima oară din calitatea sa de Rege.

Președintele american Donald Trump va fi întâmpinat la Windsor de Regele Charles, de Prințul William și de Prințesa Kate în vizita sa de stat.

O lume întreagă e cu ochii pe Regat, iar agențiile de securitate se dau peste cap ca totul să meargă fără incidente.

Melania Trump  foto   Profimedia jpg

Soții Trump au ajuns azi dimineață pe tărâm britanic, se odihnesc puțin, după care vor avea parte de un program super încărcat.

Președintele american a ținut să precizeze că principalul motiv al vizitei sale este să-l vadă pe „prietenul meu”, Regele Charles: „El își reprezintă țara atât de bine, e un gentleman atât de elegant!”. Apelativul pentru monarhul britanic este unul greșit, lucru subliniat și de presa din UK, însă toată lumea așteaptă să vadă cum se va desfășura această vizită de trei zile la cel mai înalt nivel.

În ceea ce o privește pe Prima Doamnă Melania Trump, ea s-a prezentat deja cât se poate de bine, purtând o ținută care a atras toate privirile. În sens pozitiv.

Așteptăm cu interes ținutele doamnelor, care vor face cu siguranță o impresie grozavă.

Astăzi este o zi aglomerată pentru familia regală britanică, deoarece Regele Charles, Prințul William și Prințesa Kate se pregătesc să-l primească pe Donald Trump la Windsor pentru o vizită de stat.

William și Kate îi vor întâmpina pe Președinte și Prima Doamnă și îi vor însoți pentru a le întâlni pe Majestățile Lor.

Regele și Regina îi vor întâmpina oficial pe Președinte și Prima Doamnă în exterior, în timp ce salve de tun se vor trage de pe Peluza de Est a Castelului Windsor și de la Turnul Londrei. Apoi, Președintele Trump și Melania li se vor alătura Regelui și Reginei, precum și Prințului și Prințesei de Wales, într-o Procesiune cu Trăsură prin domeniul Windsor, spre Castel. Președintele și Prima Doamnă li se vor alătura Regelui și Reginei pe Podiumul Regal. Președintele Trump și Regele vor inspecta Garda de Onoare la Castelul Windsor înainte de un prânz în Sala de Mese de Stat.

După-amiaza, Președintele și Doamna Trump vor vizita Capela Sf. Gheorghe din Windsor, pentru a depune în mod privat o coroană de flori la Mormântul Reginei Elisabeta a II-a. Seara, Regele, însoțit de Regină și membri ai familiei regale, va oferi un Banchet de Stat la Castelul Windsor. Regele și Președintele vor rosti amândoi discursuri la începutul banchetului.

Între timp, în calitate de patroană a Colegiului Regal al Terapeuților Ocupaționali, Prințesa Anne va participa la ceremonia de decernare a premiilor centenare la Universitatea Robert Gordon din Aberdeen.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg