Prințul William și Prințesa Kate și-au întrerupt vacanța din Mustique pentru a face un anunț important

Despre ce e vorba? Prinții de Wales se află deja de ceva zile bune în Caraibe, Mustique, această destinație regală preferată de familia britanică de generații.

Kate și William, Profimedia (3) jpg

Indiferent unde se află, William și Kate rămân mereu conectați la evenimente. Și când este cazul, intervin. Și iată că și de data aceasta, a fost cazul.

Prințul și Prințesa de Wales se bucură de o excursie la Mustique, împreună cu copiii lor, aflați în vacanță. Cu toate acestea, cuplul regal și-a întrerupt joi vacanța pentru a anunța când revin la îndatoririle regale, mai ales că există și o dată certă, iată de ce.

Cuplul regal a confirmat că, înainte de Ziua Sfântului David, vor întreprinde un angajament comun în Pontypridd, unde se vor întâlni cu comunitățile care au fost afectate de inundațiile cauzate de furtunile Bert și Darragh, scrie HELLO!.

William și Kate urmează să vizioneze și centrul orașului Pontypridd, unde vor vizita afaceri locale, inclusiv Fountain Café și Meadow Street Community Garden, pentru a se convinge de amploarea inundațiilor.

O altă oprire pe care o vor avea în vizita lor va fi la The Welsh Cake Shop, unde perechea va ajuta la pregătirea unui lot de fursecuri tradiționale galeze. Acestea se fac dintr-un aluat plat, sfărâmicios, dulce, se pregătesc pe grătar și sunt de obicei umplute cu fructe uscate, cum ar fi coacăzele.

Vizita se va asemăna mult cu cea efectuată de tatăl lui William, în 2020. În timp ce era prinț de Wales, actualul rege Charles a vizitat regiunea după ce a fost lovită de furtuna Dennis. Charles și soția sa, regina Camilla, au copt și fursecuri galeze într-o altă vizită întreprinsă în Țara Galilor.

Știm deja că monarhul britanic a fost anteriorul prinț de Wales, un titlu foarte important în monarhia britanică, care se moștenește exclusiv de moștenitorul tronului.

William și Kate au fost în vacanță d săptămâna trecută pe insula Mustique din Caraibe. Destinația este una favorită a cuplului, încă dinainte de căsătoria lor, în 2011.

Kate William in Caraibe

Prințesa revine treptat la îndatoririle sale publice, după ce a învins cancerul. Anul trecut, Kate Middleton a suferit o operație abdominală majoră, înainte de a fi tratată pentru boală. Ea a confirmat în ianuarie 2025 că acum este în remisie.

În insula izolată din Caraibe există un regim strict al zborurilor, ceea ce înseamnă că oferă oaspeților și rezidenților o intimitate sporită.

Un fan al insulei era și sora Reginei Elisabeta, Prințesa Margaret.

Fanii regali au putut vedea în serialul The Crown că Prințesa Margaret se ducea des acolo, în paradisul din Caraibe. Era oaza sa de relaxare, de liniște, locul în care uita de statutul său regal, care oricum o apăsa.

Vila Les Jolies Eaux a devenit cunoscută lumii în anul 1976, când fotografiile prințesei și ale iubitului ei, Roddy Llewellyn, au fost publicate în News of the World. De asemenea, de-a lungul anilor, a fost locul unde prințesa rebelă dădea cele mai tari petreceri.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg