Prințul William, vești minunate înainte de mult așteptata reuniune a familiei. Surpriza moștenitorului

Prințul de Wales a avut multe de sărbătorit luni, grație unui anunț interesant cu privire la o cauză apropiată inimii lui.

Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg

William, care a pus bazele în 2020 unui proiect devenit în prezent extrem de relevant pentru cei interesați de protejarea mediului, The Earthshot Prize, este încântat să audă că un nou documentar despre provocarea globală urmează să fie lansat la sfârșitul acestei luni, difuzat pe BBC One și iPlayer la 17:00 GMT pe 15 decembrie și respectiv pe 18 decembrie.

William a fondat The Earthshot Prize în 2020

Documentarul, intitulat The Earthshot Report, pune în lumină soluțiile de mediu relevante implementate în prezent pe tot globul, în încercarea de a proteja și restaura planeta noastră pentru generațiile viitoare.

Producția conține o prezentare specială a viitorului rege, precum și interviuri cu actualii și foștii finaliști și câștigători Earthshot. Gazdele documentarului sunt Ted Lasso și actrița Hannah Waddingham.

Hannah Waddingham este, de altfel, o prezență constantă la evenimentele care celebrează cele mai inovatoare idei de protejare a mediului.

Blondina este diva cu care William s-a și afișat în 2023 la Singapore.

Ea a făcut deliciul presei când a apărut odată cu Prințul moștenitor englez.

hannah waddingham emmy 2024 jpg

La vremea respectivă, prezente au fost actrițele Cate Blanchett și Hannah Waddingham, care s-au fotografiat cu Prințul William și au petrecut mult timp în compania sa.

Prințul William în Singapore, Profimedia (1) jpg

Hannah Waddingham apare în documentar

„Într-o perioadă în care există atât de mult pesimism cu privire la mediu, Raportul Earthshot este doza de optimism urgent de care avem nevoie”, a declarat Hannah Jones, CEO al The Earthshot Prize.

„Suntem mândri să putem face cunoscute poveștile inspiratoare ale inovatorilor Earthshot și să prezentăm mișcarea globală în creștere a creativității climatice pe care o conduc. Suntem onorați să colaborăm cu BBC și PBS pentru a aduce în atenția a milioane de oameni aceste povești convingătoare ale inovatorilor și antreprenorilor Earthshot.”

William a călătorit în Africa de Sud pentru Premiul Earthshot 2024

Inițiativa lui William a fost inspirată de proiectul Moonshot al fostului președinte american John F Kennedy, care le-a lansat oamenilor de știință provocarea de a trimite un astronaut pe Lună și de a-l aduce înapoi în siguranță. Acest proces a ajutat la avansarea tehnologiei.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg