Prințului Harry îi este dor de fratele William, dar este puțin probabil să se reunească în 2024

Actualizat:

Se spune că Prințului Harry îi este dor de fratele său, Prințul William, după ce s-a înstrăinat de acesta în urma unei serii nesfârșite de neînțelegeri.

Kate, William și Harry, Foto Getty (5) jpg

Au circulat zvonuri potrivit cărora Prințului Harry îi este dor de fratele său, Prințul William, însă, potrivit unui expert, este puțin probabil ca cei doi să se reunească în 2024.

Cei doi frați au avut o serie de neînțelegeri în ultimele luni, de la lansarea de către Prințul Harry a cărții sale de memorii Spare, la docu-seria Netflix cu soția Meghan Markle, care a lansat un val de afirmații la adresa Prințului de Wales.

În cartea sa de memorii, Prințul Harry a afirmat că el și fratele său au fost mereu în conflict, certurile escaladând, ajungând la loviri fizice. Dar, pe fondul zvonurilor conform cărora Harry încearcă să repare unele dintre relațiile sale cu membrii familiei - inclusiv cu tatăl său, Regele Charles - unii s-au întrebat dacă frații certăreți se vor reuni.

Lynn Carratt, de la Press Box PR, a declarat că probabil că cei doi se vor reîntâlni în viitor, dar nu în următorul an. Exclusiv pentru publicația Mirror, ea a spus: "Au existat zvonuri recente conform cărora relațiile dintre Harry și tatăl său, Regele Charles, au fost reluate, în timp ce relația dintre William și Harry e încă dificilă".

Continuându-și analiza de expert, Lynn a adăugat: "Meghan și Harry vor ști în adâncul inimii lor că vor trebui construite multe punți pentru o reconciliere cu familia regală. Dar în septembrie 2024, Harry împlinește 40 de ani, ceea ce reprezintă o zi de naștere importantă și, probabil, una care îl va determina să reflecteze asupra trecutului.

Să nu uităm, că a fost o vârstă pe care mama sa, Prințesa Diana, nu a atins-o, așa că eu cred că va fi un moment emoționant pentru el. Cred cu tărie că există părți din Harry cărora le este dor de familia sa apropiată.

El însuși și William au trecut prin multe împreună în copilărie și cred că în cele din urmă se vor reîntâlni în viitor. În ciuda sentimentelor proaste între Meghan, Harry și William și Kate, cei "patru fabuloși", au apărut împreună în Windsor atunci când regina a murit și sunt sigur că regele Charles nu își dorește ca următoarea dată când se vor reuni cu toții să fie după ce el va muri."

În legătură cu faptul că ea crede sau nu că "Fab Four" se vor reuni în următoarele 12 luni, Lynn a spus: "În 2024 nu cred că vom vedea o ședință foto cu Meghan, Harry și William și Kate, cu excepția cazului în care se întâmplă ceva semnificativ în cadrul familiei regale. Cu toate acestea, dacă se construiesc punți și se lucrează în liniște în spatele scenei, în câțiva ani am putea vedea o fotografie cu familiile Cambridge și Sussex împreună".

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg