Rămas bun emoționant pentru mama Letizia: Prințesa Leonor pleacă în armată, îmbrățișată de familie

Prințesa Leonor a Spaniei și-a început cei trei ani de instruire militară, necesară unui moștenitor al Coroanei, așa cum este ea.

Prințesa Leonor Felipe Sofia profimedia 0797924106 jpg

Moștenitoarea tronului Spaniei, în vârstă de 17 ani, a ajuns ieri dimineață la Academia Militară Generală din Zaragoza, alături de părinții ei, Regele Felipe și Regina Letizia, și de sora mai mică, Principesa Sofia. Prințesa Leonor urmează să fie repartizată la Batalionul de Cadeți al academiei.

După ce s-a întâlnit cu comandanții militari însărcinați cu pregătirea ei, viitoarea regină a Spaniei va urma un modul care să o ajute să se adapteze la viața militară.

În ciuda enormității sarcinii pe care o are de urmat, adolescenta de doar 17 ani părea relaxată în timp ce îi saluta pe cei strânși în fața academiei, pentru a o încuraja, fiind însoțită de un Rege Felipe care a purtat uniformă militară pentru această ocazie.

Prințesa Leonor - care a recunoscut că este încântată, dar și emoționată din cauza noului capitol din viața ei - era îmbrăcată simplu, în blugi albi și o cămașă albastră, cu părul prins lejer într-o coadă.

Potrivit presei spaniole, Leonor va sta într-un cămin cu alți doisprezece studenți, se va tunde și va primi echipament militar de bază înainte de prima sesiune de antrenament.

Prințesa va avea dreptul și la un salariu de bază, dar palatul spaniol a spus că Leonor va renunța la el. Funcționând mai degrabă ca un internat, academia militară urmează un orar strict în timpul săptămânii, dar prințesa va fi liberă să se întoarcă acasă în weekend.

Prințesa Leonor calcă, astfel, pe urmele tatălui ei, Regele Felipe, precum și pe ale bunicului Juan Carlos, care au făcut cu toții pregătire militară la fiecare dintre cele trei servicii armate din Spania.

După stadiul de pregătire de la Academia Militară Generală din Zaragoza, Leonor va merge la școala navală, apoi își va finaliza cei trei ani de instruire la forțele aeriene.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg