Rania a Iordaniei: o ținută surprinzătoare pentru o regină, la un summit. Fashionista, în pană de idei?

Regina Rania a Iordaniei este invitata specială a Summitului web de la Doha, acolo unde aceasta a ținut un discurs și-a avut o apariție într-o ținută mai puțin obișnuită.

Cel mai recent, soția Regelui Abdullah al Iordaniei a fost fotografiată sosind la un seminar din cadrul summitului de la Doha (Qatar), acolo unde a fost intervievată de către unul dintre moderatori.

Regina Rania a Iordaniei profimedia 0851809443 jpg

Dorind, poate, să fie în ton cu atmosfera high-tech a evenimentului, regina în vârstă de 53 de ani a abordat o ținută casual-cool, cu o jachetă foarte scurtă, pe linia corpului, și o pereche de pantaloni cu buzunare în față și un fermoar evidențiat, mai puțin obișnuiți pentru stilul ei lady-like.

La toate acestea, Rania a asortat o geantă de mână în ton cu jacheta și o pereche de botine sexy cu toc.

Web Summit Qatar este evenimentul inaugural din Orientul Mijlociu al Web Summit-ului global, care organizează unele dintre cele mai mari seminare tehnologice din lume.

Pe toată durata prezenței sale la summit, regina și-a reînnoit apelurile pentru încheierea imediată a războiului din Gaza, precum și pentru încetarea obstrucționării livrării ajutoarelor necesare pentru palestinienii din Fâșie.

Vorbind la prima ediție a evenimentului Web Summit Qatar, iordanianca de origine palestiniană a evidențiat rolul pe care l-au jucat rețelele de socializare pentru a le permite palestinienilor să-și împărtășească povestea lumii.

„Oamenii din Gaza nu au fost niciodată mai conectați, dar niciodată mai izolați. Fără mâncare, apă, medicamente, combustibil și tot ceea ce este necesar pentru a susține existența umană, ei au continuat să-și folosească telefoanele... pentru a ajunge la noi”, a continuat Rania.

Un discurs pe care soția suveranului hașemit îl susține în toate aparițiile ei publice de la izbucnirea războiului din Gaza, în ciuda criticilor primite pentru punctul său de vedere părtinitor și pentru închiderea ochilor la atrocitățile de pe 7 octombrie, punctul de plecare al unui conflict care nu dă semne să se stingă.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg