Răspunsul amuzant al Prințesei Kate, după ce cineva a confundat-o cu asistenta Prințului William

Pe fază, ca întotdeauna, Kate Middleton a avut o replică adorabilă pentru cineva care a confundat-o cu asistenta soțului său.

Kate Middleton, Prințul William  foto   Profimedia jpg

Cei doi formează un cuplu superb și au demonstrat de multe ori că se amuză copios împreună.

Prințesa de Wales este una dintre cele mai cunoscute femei din lume, dar care a fost confundată odată cu asistenta Prințului William. Și da, Prințesa Kate a avut de îndată un răspuns rapid și ingenios.

Prințul William și Kate Middleton foto Profimedia (7) jpg

Statutul Prințului William și al Prințesei Kate vine cu o consecință inerentă: sunt doi dintre cei mai fotografiați membri regali ai lumii.

Întrucât imaginea lor apare în toate revistele și ziarele, pe rețele sociale sau la televizor, te gândești că îi știe toată lumea în felul acesta.

Însă a existat o confuzie uimitoare, în fața căreia Kate a reacționat adorabil.

Prințesa a ajuns să fie confundată cu asistenta soțului ei, iar reacția ei surpriză i-a amuzat pe toți cei prezenți. În 2020, William și Kate au vizitat Căminul de îngrijire Shire Hall din Cardiff, iar perechea regală a fost prezentată unei paciente care locuia acolo, pe nume Joan Drew-Smith. Pensionara a arătat înspre Kate și l-a întrebat pe William: „E asistenta ta?”

Kate și William la concert, Profimedia (6) jpg

Kate a gestionat foarte bine situația și, râzând, i-a spus lui William: „Ei bine, sunt asistenta ta”. A adăugat: „Sunt de mult timp!”.

Cea mai recentă vizită a Prințesei Kate a fost o ieșire oficială joia trecută, când a participat la ceremonia de botez a navei de război HMS Glasgow. Kate a fost numită sponsorul fregatei anti-submarin de ultimă generație Type 26 în iunie 2021, o navă concepută pentru a proteja portavioanele britanice.

În timpul ceremoniei, Prințesa a botezat ambarcațiunea cu o sticlă de whisky, obicei despre care se spune că aduce noroc. Evenimentul a avut loc la șantierul naval BAE Systems din Scotstoun, Glasgow.

În calitate de sponsor al navei, Prințesa Kate a avut onoarea de a o numi oficial, un act menit să aducă noroc și prosperitate navei și echipajului său. HMS Glasgow este o fregată de tip 26, construită pentru Marina Regală și este prima navă din clasa sa specializată în războiul anti-submarin.

Kate Middleton a atras toate privirile într-o rochie-palton navy cu alb de la Suzannah London, în culorile drapelului scoțian, accesorizată cu o broșă în formă de ciulin. Ținuta a fost perfect adaptată rolului său de sponsor al navei, pe care l-a primit în 2022.

Prințul William și Kate Middleton foto Profimedia (8) jpg

La sosire, cuplul regal a fost întâmpinat cu un salut militar și un survol aerian. Momentul culminant a fost când Prințesa a rostit cuvintele tradiționale: „Numesc această navă HMS Glasgow, Dumnezeu să o binecuvânteze pe ea și pe toți cei care vor naviga pe ea”.

Apoi a apăsat un buton care a eliberat o sticlă de whisky ce s-a spart de coca navei. Whisky-ul folosit a fost produs special de Clydeside Distillery, o distilerie locală. Fiecare sticlă include o donație către Place2Be, organizația caritabilă aleasă de HMS Glasgow, care sprijină sănătatea mintală a copiilor din Glasgow și al cărei patron este chiar Prințesa.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg