Răuvoitorii s-au grăbit s-o pună la zid pe Meghan cum că Netflix a concediat-o. Adevărul este altul, exact pe dos. Urmează o nouă producție

Vestea cea mare vine la câteva zile după ce un raport a pus sub semnul întrebării relația cuplului cu streamerul.

Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (1) jpg

SURPRIZĂ MAXIMĂ! Meghan Markle și Prințul Harry anunță un nou proiect în lucru pentru Netflix.

Ducele, în vârstă de 41 de ani, și Ducesa de Sussex, în vârstă de 44 de ani, vor produce împreună cu Netflix un serial dramatic axat pe polo, relatează Deadline. Serialul, care nu are încă titlu, va avea loc în „orașul potrivit performanțelor ecvestre”, Wellington, Florida, iar intriga „se învârte în jurul dinamicii dezordonate dintre două echipe rivale și familiile care le conduc”, potrivit publicației.

Se crede că serialul este inspirat de „proiectul de suflet” al Prințului Harry, POLO, un documentar care a avut premiera cu audiențe slabe, din păcate.

Prințul Harry a jucat el însuși polo ani de zile, adesea revenind în șa pentru meciuri caritabile.

Noua serie dramatică va fi produsă atât de Archewell Productions, companie deținută de Ducii de Sussex, cât și de Fake Empire, creată de Josh Schwartz și Stephanie Savage, potrivit Deadline.

Prințul Harry polo, profimedia 0865459576 jpg

Documentarul „With Love, Meghan” nu a reușit să livreze cifrele spectaculoase pe care Netflix le aștepta. Deși lansarea a fost intens promovată, audiențele au scăzut rapid, iar sezonul al doilea nici măcar nu a mai prins topurile relevante ale platformei, semn clar că interesul publicului a fost sub așteptări.

Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg

În acest context, presa internațională a speculat imediat că Meghan Markle ar fi fost practic „concediată” de gigantul de streaming, mai ales după ce unele proiecte conexe au fost oprite sau nu au mai fost continuate. Tonul articolelor a fost unul dur, sugerând că parteneriatul cu Netflix se apropie de final.

Realitatea pare însă mult mai nuanțată. Oficialii platformei au respins ideea unei rupturi, insistând că relația profesională continuă și că numeroase informații apărute în presă sunt exagerate sau scoase din context . Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o concediere, ci mai degrabă despre o recalibrare a strategiei.

Dovada clară vine chiar din proiectele noi aflate în dezvoltare. Meghan Markle și Prințul  Harry lucrează deja la o nouă producție pentru Netflix, centrată pe lumea exclusivistă a polo-ului, un sport care definește o bună parte din identitatea mezinului regal.

Pentru Prințul Harry, polo-ul nu este doar un hobby elitist, ci o pasiune cultivată încă din copilărie, pe vremea când juca alături de tatăl său și de fratele său. Noul proiect vine, astfel, și cu o componentă personală puternică, ceea ce îi oferă autenticitate și, posibil, un avantaj în fața publicului.

Mai mult, această nouă producție marchează și o schimbare de direcție: de la documentare intime sau lifestyle, către o zonă mai dinamică, inspirată de competiție, rivalitate și povești din culisele unui sport exclusivist. Practic, cuplul încearcă să iasă din tiparul care nu a mai funcționat și să recâștige interesul publicului.

În ciuda zvonurilor negative, colaborarea dintre Ducii de Sussex și Netflix rămâne activă, chiar dacă într-o formă diferită față de începuturile spectaculoase ale contractului lor. Modelul actual, mai flexibil, le permite să dezvolte proiecte punctuale, fără presiunea unor livrări masive.

Așadar, eșecul relativ al documentarului Ducesei nu a însemnat finalul pentru Meghan Markle, ci mai degrabă începutul unei noi etape. Iar dacă documentarul despre polo va reuși să capteze publicul, povestea lor cu Netflix ar putea fi departe de a se fi încheiat.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg