Regele Charles a revenit la Londra cu elicopterul. Va efectua o procedură împotriva cancerului

Fanii regali din întreaga lume stau cu sufletul la gură, întrucât nu există multe date legate de tratamentul anticanceros la care va fi supus monarhul britanic.

charles jpg

În primul rând, nu se știe de ce tip de cancer suferă Regele Charles al III-lea.

După câteva zile de relaxare la Sandringham și după ce ni s-a spus că a început acolo terapii specifice, marți, suveranul a revenit cu elicopterul la Londra și, potrivit presei britanice, Regele Charles este așteptat pentru un tratament.

Maiestatea Sa a ajuns înapoi la Palatul Buckingham, după ce a petrecut aproape o săptămână la casa sa din Norfolk, Sandringham Estate. Acolo este cumva refugiul său de suflet, locația unde se retrage când simte nevoia să se reculeagă. Îl ajută foarte mult psihic să meargă regulat la biserica de acolo, aceeași biserică unde de generații întregi familia regală merge de Crăciun, în formulă extinsă.

Regele Charles, care a început săptămâna trecută o serie de tratamente specifice împotriva cancerului, a fost fotografiat cum a aterizat cu elicopterul pe suprafața de la Palat, marți dimineața. El și soția sa, Regina Camilla, au fost preluați cu o mașină și duși, cel mai probabil, la reședința lor din Londra, Clarence House, chiar lângă Palatul Buckingham.

Iată cum au fost surprinși de către fotoreporteri Regele Charles și Regina Camilla, marți, 13 februarie 2024.

Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a fost văzut ultima dată în public duminică, când el și Regina Camilla au participat la slujba de la Biserica din Sandringham. Cuplul regal a salutat oamenii strânși în zonă.

Pe chipul suveranului s-a așezat parcă tristețea. Este normal, căci diagnosticul de cancer nu este unul ușor de dus sau de gestionat. Iar terapiile specifice te afectează, fie că îți place sau nu.

Cu toate acestea, deși și-a amânat întrevederile, Regele Charles continuă să se ocupe de sarcinile regale zilnice și de problemele de stat.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg