Regele Charles, anunț important la început de an. Monarhul a luat o decizie așteptată de supușii săi

Suveranul s-a dovedit un conducător apropiat de oameni, de când a urcat pe tron, în 2022. Charles al III-lea continuă seria de decizii pe placul englezilor. Iar cea de la începutul anului nu face excepție.

Regele Charles la Balmoral Foto Getty Images

Castelul Balmoral este una dintre reședințele preferate ale familiei regale. Au nenumărate amintiri memorabile, inclusiv cu membri ai familiei care nu mai sunt astăzi printre noi.

Reședința scoțiană era casa de suflet a răposatei Elisabeta a II-a și totodată locul unde și-a trăit ultimele clipe și a murit, pe 8 septembrie 2022.

Regele Charles e hotărât să-și lase amprenta unică asupra noului tip de domnie pe care îl practică și dorește să deschidă pentru public cât mai multe reședințe regale.

După succesul răsunător pe care l-au avut tururile ghidate de anul trecut de la Castelul Balmoral, iată că Charles le permite din nou vizitatorilor să se delecteze cu vizite în interiorul fabulos al reședinței regale scoțiene, și în această vară.

În lunile iunie și iulie, oaspeții vor putea explora istoria castelului scoțian, inclusiv camerele care sunt folosite astăzi de familia regală, biletele fiind deja vândute rapid după deschiderea rezervărilor, marți.

Castelul Balmoral GettyImages 52113536 jpg

Un tur simplu în interiorul castelului costă 110 GBP de persoană, iar pentru 170 GBP de persoană, oaspeții pot savura și un ceai regal, în această reședință istorică. De asemenea, vor fi serviți cu delicii sărate și dulci, inclusiv rulouri cu cârnați de căprioară Balmoral Estate, castraveți, cremă de brânză și sandvișuri cu trufe negre, Passion bavarois de fructe și canelé de caramel sărat cu ciocolată. Un meniu demn de fețe regale. Dar iată că și oamenii de rând pot, contracost, să se bucure de această experiență exclusivistă.

Terenurile castelului vor fi deschise de marți, 1 aprilie, până duminică, 10 august, chiar înainte ca Regele și Regina să sosească la reședința de vară pentru câteva săptămâni de vacanță, înainte de reluarea îndatoririlor regale.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg