Regele Felipe s-a simțit bine în România. A glumit cu președintele Dan și a vorbit cu militarii de la Cincu

Actualizat:

Marți, 10 iunie, a fost o zi intensă pentru monarhul spaniol. Regele Felipe întreprinde o vizită de lucru în estul Europei, pentru a lua pulsul bazelor militare spaniole stabilite în România și în Slovacia.

FotoJet Felipe jpg

Regele Felipe al VI-lea a vizitat baza Cincu în cadrul unei călătorii în România și Slovacia, pentru a vizita contingentele spaniole desfășurate în ambele țări pe 10 iunie.

În periplul său, în care este însoțit de ministrul Apărării, Margarita Robles, sunt incluse întâlniri cu președinții ambelor țări, în contextul misiunii NATO de protejare a flancului estic al Europei de amenințarea Rusiei.

Felipe în România, Profimedia (3) jpg

În România, Regele Felipe a vizitat baza Cincu, unde Spania participă cu un grup de luptă condus de Franța. În Slovacia, va vizita baza Lest, unde Spania conduce Grupul de luptă multinațional NATO. În plus, va asista la exerciții militare și va menține contactul direct cu personalul militar spaniol staționat în zonă.

Nicușor Dan nu l-a primit pe Rege la venirea sa aseară, întrucât are o agendă plină, iar monarhul spaniol a aterizat direct la Sibiu.

Noul președinte ales i-a urat un călduros „Bun venit” în limba spaniolă primului șef de stat pe care l-a primit în țară de când e președintele României.

Încă de la începutul discursului, Nicușor Dan și-a exprimat bucuria de a se afla la Cincu alături de regele Felipe al VI-lea, „aflat într-o vizită care reflectă profunzimea relațiilor noastre bilaterale, întemeiate pe prietenie, solidaritate euroatlantică și valori democratice comune”, scrie Libertatea.ro.

„Majestate, vă spun un călduros „Bun venit în România!” – ¡Majestad, le doy una cálida bienvenida a Rumanía! Bine ați venit la Cincu! Traversăm un moment important, dar și dificil în același timp pentru securitatea europeană și euro-atlantică”, a mai declarat șeful statului.

Felipe în România, Profimedia (2) jpg

Totodată, președintele României a ținut să-i mulțumească regelui Spaniei pentru „contribuția concretă și constantă” a țării „la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO”. Conform lui Nicușor Dan, prezența soldaților spanioli în țară reprezintă „o dovadă clară a angajamentului Madridului față de apărarea colectivă și descurajarea oricărei amenințări la adresa stabilității regionale”. Acesta a pomenit în discursul său și „pilonul de legătură” dintre Spania și România: comunitatea românească.

Regele Felipe nu a venit însoțit de Regina Letizia, o prezență magnetică de fiecare dată când apare lângă monarh.

Regele Felipe al VI-lea și regina Letizia au vizitat România în 2009, dar atunci în calitate de prinți de Asturia. De asemenea, România a mai fost vizitată de foștii monarhi ai Spaniei, regele Juan Carlos I și regina Sofia, în anii 1978 și 2003.

Felipe al VI-lea a fost proclamat rege pe 19 iunie 2014, cu promisiunea unei „monarhii reînnoite” şi pentru o „nouă Spanie”. Regele are gradele de general, căpitan al armatei, al marinei şi al forţelor aeriene, cel mai mare grad militar care corespunde exclusiv celui de comandant suprem al Forţelor Armate.

Foto: Profimedia, Administrația Prezidențială, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg