Regele Frederik și Regina Mary, primul mare turneu împreună. Își revăd prieteni regali dragi, scandinavi

Actualizat:

Noul cuplu regal danez a fost proclamat pe 14 ianuarie 2024, în urma abdicării Reginei Margareta a Danemarcei. La nici o lună, s-au aflat coordonatele primului turneu extern al celor doi.

Regele Frederik și Regina Mary (6) jpg

Noii monarhi vor întreprinde primele vizite oficiale în Suedia și Norvegia în luna mai, unde se vor reuni cu omologii lor, dar și prietenii lor dragi.

Regele Frederik, 55 de ani, și Regina Mary, 52 de ani, vor efectua o vizită de stat în Suedia între 6 și 7 mai, întâlnindu-se cu regele Carl XVI Gustaf și cu regina Silvia și, fără îndoială, cu Prințesa moștenitoare Victoria.

Familia regală daneză are o prietenie de lungă durată cu viitoarea regină a Suediei, Prințesa moștenitoare Victoria și cu soțul său, Prințul Daniel. Și nu doar atât: sunt și rude.

Căci Prințesa moștenitoare Victoria, viitoarea regină suedeză este și nașa Prințului moștenitor danez Christian. Dar legătura de familie nu se oprește aici: Regina Mary este nașa primului copil al Victoriei și al lui Daniel, Prințesa Estelle.

Regele Frederik este, de asemenea, naș pentru fiul și copilul cel mai mic al Prințesei Victoria și al Prințului Daniel, Prințul Oscar.

După această reuniune de familie în Suedia, Regele Frederik și Regina Mary își continuă turneul în Norvegia, în perioada 14-15 mai, căci se vor reuni cu Regele Harald al V-lea și cu Regina Sonja.

Și aici există legături mult mai profunde decât o prietenie regală. Căci actualul suveran danez a fost cavaler de onoare la nunta Prințului moștenitor Haakon, viitorul monarh norvegian, potrivit HELLO!. Regele Harald al V-lea a fost întrebat dacă are vreun gând să urmeze exemplul Reginei Margareta și să abdice, dar el a dat asigurări că va muri ca rege de drept, varianta abdicării nu este una agreată de el, în ciuda vârstei înaintate și a numeroaselor probleme de sănătate.

Regele Frederik a fost cavalerul de onoare al Prințului Haakon, Getty (1) jpg

Viitorul rege al Norvegiei, Prințul moștenitor Haakon, are o prietenie strânsă cu Frederik, pe care abia îl așteaptă. Regele danez i-a fost cavaler de onoare la nunta sa cu Mette-Marit Tjessem Høiby în 2001 și surpriză! Și Haakon, la rândul său, este unul dintre nașii Prințului Christian, întocmai ca Prințesa Victoria.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg