Regina de inimă roșie. Ce frumoasă a fost soția Regelui Belgiei de Ziua Națională! Detaliul neștiut despre originea ei

Familia regală a Belgiei s-a reunit la Bruxelles, cu ocazia Zilei Naționale, pentru tradiționala paradă militară și civilă.

În centrul atenției s-a aflat soția Regelui Philippe, frumoasa Mathilde, care a strălucit într-o rochie roșie ca focul, o apariție de o eleganță fină la 52 de ani.

Regina Mathilde a Belgiei GettyImages 2226352616 jpg

Regina Mathilde a apărut la brațul Regelui Philippe pentru slujba Te Deum de la Catedrala Sf. Mihail și Sf. Gudula din Bruxelles.

Mamă a patru copii, soția suveranului a ales pentru această zi mare o rochie roșie, lejeră, cu model floral și decolteu fără umeri, în timp ce Philippe, în vârstă de 65 de ani, a îmbrăcat o uniformă militară.

Regina Mathilde a Belgiei GettyImages 2226283401 jpg

Suveranii au fost însoțiți de fiicele lor, Prințesa Moștenitoare Elisabeta, în vârstă de 23 de ani, și Prințesa Eleonore, în vârstă de 17 ani, ambele purtând nuanțe îndrăznețe de verde pentru sărbătoarea națională.

Prințesa Elisabeta a optat pentru o nuanță strălucitoare de lime, în timp ce sora ei mai mică a îmbrăcat o rochie de lungime medie, într-o culoare mai închisă. Frații lor, Prințul Gabriel, în vârstă de 21 de ani, și Prințul Emmanuel, în vârstă de 19 ani, au arătat la fel de elegant în pantaloni cu dungi subțiri și fracuri negre.

Ziua Independenței celebrează separarea Belgiei de Olanda în anul 1831, precum și înființarea oficială a regatului. Familia regală participă la ceremonia de la Bruxelles în fiecare an, ca parte a unei tradiții anuale.

Regina-consoartă a Belgiei este una dintre cele mai șic femei regale din Europa, care afișează, în aparițiile sale publice, nu doar niște ținute extrem de elegante, ci și o siluetă de invidiat, la vârsta de 52 de ani și după patru nașteri. Nu e de mirare că și de Ziua Națională a Belgiei, aceasta și-a eclipsat fiicele mai tinere în ținuta sa spectaculoasă, demnă de o adevărată regină.

Cine este Regina Mathilde

Născută Mathilde Marie Christine Ghislaine d'Udekem d'Acoz, pe 20 ianuarie 1973, aceasta este prima regină a Belgiei născută chiar în acest regat și tot prima cu diplomă universitară, lucrând, anterior, ca logoped. Soția actualului suveran are la rândul ei sânge nobil, părinții ei fiind Contele Patrick d'Udekem d'Acoz (1936–2008), care a activat și în politică, și Contesa Anna Maria Komorowska, care provine dintr-o veche familie aristocrată poloneză.

Curios este că mama ei, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în afara Poloniei, nu a învățat-o limba poloneză, crezând că nu-i va fi necesară. Prin urmare, Regina Belgiei știe doar câteva cuvinte în a doua ei limbă maternă, iar motivul poate fi și faptul că mama ei a suferit cumplit atunci când a trebuit să-și părăsească țara maternă, în 1957, alături de bunicii lui Mathilde, Contele Leon-Michel Komorowski și Prințesa Sophia Sapieha-Kodenska, din cauza regimului comunist.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg